„Să stea în adăposturi”. Agenția de Mediu, mesaj pentru cei care locuiesc în preajma gunoiștii de pe strada Uzinelor
Full Article 2 minutes read

„Să stea în adăposturi”. Agenția de Mediu, mesaj pentru cei care locuiesc în preajma gunoiștii de pe strada Uzinelor

Agenția de Mediu vine cu o declarație ca urmare a incendiului izbucnit în această dimineață la gunoiștea de pe strada Uzinelor. Se menționează că au fost luate probe din aerul atmosferic, iar după investigarea de laborator vor fi făcute publice rezultatele. Ce ține de cetățenii din preajma depozitului, aceștia trebuie „să-și păstreze calmul și să stea în adăposturi”. 

Agenția de Mediu spune că s-a autosesizat și a intervenit la fața locului, în scopul prelevării probelor de aer atmosferic: „După investigarea de laborator a probelor prelevate, va fi publicată informația privind gradul de poluare a aerului”.

Reprezentanții Agenției mai declară că în urma arderii deșeurilor de plastic, în atmosferă se elimină în mare parte particule fine PM10, COV-uri (compuși organici volatili), precum și hidrocarburi aromatice policiclice ce pot afecta grav sistemul respirator al organismului uman, cauzând afecțiuni cardiace și pulmonare.

„Recomandăm populației din preajmă, care ar putea fi expusă la fumul contaminat cu substanțe periculoase, să păstreze calmul și să stea în adăposturi. În caz de ieșire strictă necesară, recomandăm purtarea măștilor de protecție și limitarea expunerii pe aria poluată”, comunică Agenția.

Amintim că în dimineața zilei de 9 octombrie, pompierii au intervenit de urgență pe strada Uzinelor 209 din capitală. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a cuprins deșeurile din plastic, care sunt stocate și păstrate pe teritoriul unui depozit de reciclare. Suprafața de ardere este de circa 30 de ari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: