vot-tak.tv

Scandalul de corupție în Ucraina, legat de centre de apel: Procurorul general și-a depus demisia

Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, a anunțat că și-a depus demisia. Anunțul a fost făcut pe fondul unui scandal de corupție în Ucraina, legat de centre de apel frauduloase.

„Este o decizie politică. Și am luat-o în mod conștient. Nu vreau ca funcția de procuror general să fie folosită ca instrument al confruntării politice. Poziția mea față de acuzații rămâne neschimbată. (…) Îi mulțumesc președintelui Ucrainei și Radei Supreme pentru încredere și solicit să-mi accepte demisia”, a comunicat Kravcenko pe Telegram, în seara zilei de 7 septembrie.

Potrivit BBC, această decizie a fost luată de Kravcenko pe fondul unui scandal de corupție, în cadrul căruia unul dintre subalternii săi – șeful Departamentului de Cooperare Internațională al Oficiului Procurorului General, Serghei Krapiva – a fost acuzat de corupție.

În weekend, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) au anunțat că au demascat o organizație criminală care, potrivit anchetei, era condusă de unul dintre șefii Oficiului Procurorului General. Potrivit anchetei, participanții la schemă ar fi primit mită de la centre de apel frauduloase și ar fi spălat banii obținuți ilegal.

În înregistrările făcute publice de NABU apare un anumit „Șef”, despre care jurnaliștii ucraineni au presupus că ar putea fi chiar Kravcenko. Procurorul general însuși a declarat de mai multe ori că nu are nicio legătură cu centrele de apel și că nu a comis nicio infracțiune.

În cadrul operațiunii desfășurate de NABU au fost efectuate percheziții, inclusiv în birourile și la domiciliul lui Kravcenko. Instanța a dispus arestarea a doi principali figuranți în dosar — Serghei Krapiva și iubita acestuia, Elizaveta Ivahnenko. În timpul ședinței de judecată au ieșit la iveală informații despre relația apropiată dintre șeful Departamentului de Cooperare Internațională și procurorul general. Potrivit materialelor anchetei, printre altele, Krapiva a efectuat lucrări de renovare în casa lui Kravcenko.

Toți figuranții în dosar își neagă vinovăția, iar Kravcenko a declarat anterior că nu intenționează să demisioneze. Publicația „Ukrainska Pravda” scrie că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, s-a întâlnit cu Kravcenko pe 7 septembrie și a discutat cu acesta despre demisia sa.

Potrivit Constituției Ucrainei, Rada Supremă trebuie să-și dea acordul pentru demiterea procurorului general de către președinte. Totodată, parlamentul îi poate exprima neîncrederea din proprie inițiativă. Procurorul general poate fi demis și în cazul în care depune cerere de demisie din proprie inițiativă, însă și în acest caz este necesară o decizie a parlamentului.

Kravcenko a preluat conducerea Procuraturii Generale a Ucrainei în iunie 2025.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cum se înscriu în corp munca, remunerația și grija? Publicul din Chișinău este invitat la prezentarea proiectului internațional Women at Work

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, începând cu ora 18:30, la Moldova Film, etajul 4, va avea loc prezentarea publică a rezultatelor laboratorului artistic interdisciplinar Women at Work – Crossroads, Rhythms, and Continuities. Evenimentul încheie etapa de cercetare desfășurată în Republica Moldova de artistele Flor Firvida Martin (Mexic/Argentina) și Simona Deaconescu (România), care din 21 septembrie au călătorit prin orașe și sate din țară pentru a documenta experiențele de muncă ale femeilor.


Link către eveniment – https://www.facebook.com/share/19sYeA22Gh/

Prezentarea de la Chișinău este concepută într-un format de cinema extins (expanded cinema), combinând proiecții audiovizuale documentare, texte dramaturgice și acțiuni performative live. În cadrul programului de la ora 19:00, cele două artiste vor susține un Lecture Performance în care vor aduce în prim-plan materialul filmat pe teren în Moldova, pus în dialog cu cercetările anterioare realizate în Ciudad de México, București și comunitatea Kichwa din Sacha Wasi, Ecuador. Prezentarea explorează modul în care efortul fizic, nivelul de remunerare, sarcinile de îngrijire și presiunea economică lasă urme vizibile pe corp și modelează ritmurile zilnice ale femeilor.

”Women at Work – Crossroads, Rhythms, and Continuities conține multiple perspective și moduri de a trăi, iar felul în care cred că poate să ajungă în spațiul cultural este și de a cunoaște mai bine diversele puncte de vedere din cele două zone ale lumii, a pleca cu o privire holistică (în continuă formare) de moduri de a trăi și ne raporta la muncă și poate diversitatea atât de contrastantă va aduce vizitatoarelor și vizitatorilor expoziției mai multă empatie, mai multă grijă și conștientizare a contextului multicultural în care trăim.” Alexandra Mihali, curatoare.

Seara se va încheia de la ora 20:00 cu un DJ Set susținut de DJ Elvi, una dintre femeile intervievate pe parcursul proiectului în Moldova, urmat de o sesiune informală de networking între participante, echipa artistică și public.

Proiectul Women at Work este dezvoltat din 2023 ca o arhivă nomadă dedicată economiilor feminine și a fost prezentat anterior în spații precum /SAC @ Malmaison în România, Ex Teresa Arte Actual în Mexic sau Fiver Festival în Spania. Etapa din Republica Moldova este organizată local de A.O. Frame by Frame prin Ana Gurdiș, alături de Iana Peev, beneficiază de sprijinul dramaturgic al Nicoletei Esinencu (Teatrul Spălătorie) și este realizată cu implicarea organizațiilor A.O. Femei pentru Femei, Coaliția Națională „Viață fără Violență” și Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova.

Evenimentul face parte din proiectul „Corpuri extinse. Trasee performative”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), realizat de Asociația Tangaj Collective. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a AFCN. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care pot fi utilizate rezultatele acestuia. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Legenda fotografiilor:
1. Simona Deaconescu și Iana Peev filmează în satul Alexeevca povestea Mariei care la 72 de ani mai lucrează cu ziua.

2. Echipa Women at Work filmează la Soroca în prisacă relația Marinei cu albinele.

3. Simona Deaconescu îi arată Marinei Focșa imaginile filmate.

4. Un atelier de stretching condus de Simona și Flor împreună cu locuitoarele satului Alexeevca.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: