imagine simbol

Se limitează plățile cash în Moldova, din 1 ianuarie anul viitor. Parlamentul a adoptat proiectul

De la 1 ianuarie 2025, în Republica Moldova, efectuarea decontărilor în numerar va fi limitată. Astfel, în funcție de categoria, specificul și frecvența plăților, limita plăților în numerar va fi de 100 de mii de lei pe lună sau pe an. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament în a doua lectură, la ședința din 29 februarie.

Proiectul de lege are menirea de a asigura „creșterea transparenței și securității tranzacțiilor, combaterea evaziunii fiscale și a concurenței neloiale, dezvoltarea economiei digitale și utilizarea unor soluții rapide de efectuare a plăților”. Prevederile documentului vor fi aplicate persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice. Noile condiții vor fi aplicate organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, reprezentanțelor permanente şi sucursalelor entităților nerezidente, precum și persoanelor fizice care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice.

În funcție de categoria în care se încadrează, de specificul și frecvența plăților, limita plăților efectuate în numerar va fi de 100 000 cumulativ lunar sau anual. În aceeași ordine de idei, limita pentru încasarea plăților în numerar de la persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător va fi de 100 000 de lei pentru o plată. Astfel, la cumpărarea unui bun imobil, va fi acceptată plata în numerar doar dacă valoarea acestuia nu depășește 100 de salarii medii lunare pe economie (circa 1,37 milioane de lei), iar în cazul cumpărării unui mijloc de transport – 50 de salarii medii pe economie (circa 685 mii de lei).

Totodată, agenții economici vor putea utiliza nelimitat mijloace bănești în numerar pentru retribuirea muncii și a altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă, pentru onorarea obligațiilor aferente creditelor contractate de la entitățile financiare, efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice, achitarea obligațiilor fiscale, plăților și amenzilor față de bugetul public național.

Proiectul mai prevede limitarea comisioanelor aplicate pentru efectuarea decontărilor prin transfer. Astfel, comisioanele sau alte plăți percepute de prestatorii de servicii de plată din Republica Moldova nu vor putea depăși 0,1 % din sumă tranzacționată prin transfer, inclusiv pentru extragerea de numerar. Pentru încălcarea limitelor la efectuarea și încasarea plăților în numerar, se vor aplica amenzi în mărime de la 3 % la 10 % din sumă.

Documentul urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

Inițiativa legislativă aparține Ministerului Finanțelor și a fost elaborată urmare a recomandărilor formulate în Planul de deoligarhizare, aprobat de către Comisia Națională pentru Integrare Europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Realitatea/imagine simbol

Focarul de salmonella de la hotelul de lux Radisson Blu: bilanțul persoanelor afectate a urcat la 59

Numărul persoanelor afectate de focarul de toxiinfecție alimentară izbucnit la hotelul de lux Radisson Blu Leogrand din Chișinău a crescut la 59, a anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 3 iulie. Potrivit sursei citate, la 13 dintre acestea a fost confirmată prezența bacteriei Salmonella. Opt pacienți rămân, în prezent, internați în spital.

Potrivit ANSP, dintre cele 59 de persoane care au prezentat simptome de boală după participarea la evenimentele organizate în perioada 22–26 iunie, 25 de cazuri au fost identificate în urma intervievării active realizate de specialiștii instituției.

Din totalul pacienților, 20 au avut nevoie de spitalizare, iar opt persoane rămân internate pentru îngrijiri medicale.

Până în prezent, analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella la 13 participanți.

ANSP anunță că probele prelevate de la personalul implicat în prepararea și manipularea bucatelor sunt negative. În același timp, probele din produsele alimentare utilizate, testele de salubritate, precum și restul probelor biologice colectate sunt în continuare în proces de investigare.

Agenția mai precizează că monitorizează permanent evoluția situației și informează că ancheta epidemiologică este în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii focarului și pentru identificarea exactă a sursei de contaminare.

***

Amintim, pe 30 iunie, portalul Diez a scris că mai multe persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, fiind suspecte de infecție cu Salmonella, după un eveniment desfășurat la hotelul Radisson Blu Leogrand. Detalii AICI.

Ministerul Sănătății anunța atunci că, în total, au fost afectate 36 de persoane, inclusiv un copil. În urma investigațiilor de laborator, la 30 iunie, infecția cu Salmonella Enteritidis a fost confirmată la 12 pacienți, iar celelalte probe biologice sunt în curs de examinare. Detalii AICI.

Printre persoanele care au prezentat simptome de intoxicație și au solicitat asistență medicală s-au numărat și câțiva reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care au participat la o recepție organizată de Ambasada Statului Israel. La eveniment a fost prezent și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care, potrivit MAE, „se simte bine”. La spital a ajuns și jurnalistul NewsMaker Denis Borșevici. Detalii AICI.

Reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand din Chișinău au declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că cooperează cu autoritățile din domeniul sănătății care desfășoară o anchetă. „Sănătatea și siguranța oaspeților noștri și a membrilor echipei rămân prioritatea noastră principală”, au adăugat aceștia. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: