Ședința în cazul lui Igor Dodon – amânată. Fostul președinte: „Le înțeleg frustrările, dar nu au nicio probă”
Full Article 3 minutes read

Ședința în cazul lui Igor Dodon – amânată. Fostul președinte: „Le înțeleg frustrările, dar nu au nicio probă”

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a amânat, pentru 20 iulie, examinarea demersului procurorilor prin care cer prelungirea măsurii preventive sub formă de arest preventiv cu încă 30 de zile în cazul fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon. Anunțul a fost făcut de procurorul de caz, care a declarat că avocații lui Dodon ar urma să facă cunoștință cu noile probe prezentate de acuzare. De cealaltă parte, Dodon declară că procurorii nu au nicio probă solidă pe numele său și califică dosarul în care figurează drept unul politic.   

„Noi am prezentat probe suplimentare, inclusiv și azi, care confirmă în mod indubitabil necesitatea de a fi prelungită măsura preventivă. Instanța a considerat că urmează să le acorde dreptul părții apărării de a lua cunoștință cu aceste probe, după care vom purcede la examinarea cererii”, a declarat procurorul care instrumentează cazul lui Igor Dodon, Petru Iarmaliuc.

Iarmaliuc a refuzat să spună despre ce probe ar fi vorba, dar declară că acestea sunt suficiente și indică necesitatea prelungii arestului la domiciliu pe numele lui Dodon, conform art. 188 din Codul Penal.

Între timp, Dodon declară pentru presă că procurorii care îi instrumentează cazul nu ar avea suficiente probe pentru a cere prelungirea arestului pe numele său cu încă 30 de zile. Mai mult, Dodon susține că nu vede rostul prelungirii arestului la domiciliu, așa cum, spune el, nici el, nici cei apropiați vizați în dosar, nu vor fugi din țară.

„Din probele pe care le-am primit vineri și pe care am reușit să le analizăm împreună cu procurorii, ei nu au nicio dovadă care ar argumenta necesitatea. Eu le înțeleg frustrările, nu atât ale lor, cât a celor care instrumentează cu ei. (…) Decizia referitor la o eventuală prelungire a mandatului de arest va fi o decizie politică. Eu nu fug din țară, sunt în țară. Nu o să mă ascund nici eu și nu o să se ascundă nimeni din cei apropiați, pentru că pentru noi este de principiu să demonstrăm în judecată că avem dreptate și vom demonstra acest lucru”, a declarat Dodon.

De precizat că Dodon a fost întâmpinat cu aplauze și strigăte astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, de un grup de simpatizanți ai PSRM. În fața grupului, Dodon a dat asigurări că „totul va fi bine”. „Eu rezist. Victoria va fi de partea noastră”, a declarat Dodon în fața mulțimii adunate.

***

Igor Dodon se află, în prezent, în arest preventiv la domiciliu. Pe 29 iunie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au luat decizia să-i prelungească arestul preventiv la domiciliu cu încă 30 de zile. Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: