Ședință la Otaci, privind demolarea blocului avariat acum un an. Despre ce s-a discutat?
Full Article 2 minutes read

Ședință la Otaci, privind demolarea blocului avariat acum un an. Despre ce s-a discutat?

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), general-maiorul Mihail Harabagiu s-a deplasat pe 19 octombrie la Otaci. Acesta a prezidat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia s-a discutat despre demolarea blocului cu 9 nivele din strada Prieteniei nr. 153, unde acum un an s-a produs o explozie puternică.

Responsabilii au discutat despre necesitatea întocmirii actelor necesare pentru demolarea blocului, dar și contactarea agentului economic care va efectua lucrările de demolare, încărcare și evacuare a deșeurilor.

Amintim că în seara de 19 iunie 2019 o parte a unui bloc de locuit cu 9 nivele din Otaci s-a surpat. La fața locului au intervenit angajații IGSU care au evacuat de urgență locatarii, reușind prevenirea unei tragedii. În vara anului 2019 au fost efectuate lucrări de demolare a scării nr.1 a blocului, iar ulterior după expertizarea edificiului, s-a luat decizia să fie demolată și scara II al blocului din strada Prieteniei nr. 153, întrucât este în stare de avariere și auto demolare.

Recent, executivul a anunțat că, din fondul de intervenții al guvernului, a fost alocată suma de peste 2,2 mln de lei pentru demolarea blocului avariat.

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: