Senatul ceh a adoptat o rezoluție prin care declară „genocid” invazia Ucrainei de către Rusia
Full Article 1 minutes read

Senatul ceh a adoptat o rezoluție prin care declară „genocid” invazia Ucrainei de către Rusia

Senatul Cehiei a adoptat pe 11 mai o rezoluție prin care invazia Ucrainei de către Rusia este declarată „*genocid”. Decizia a fost publicată pe site-ul instituției.

În document sunt condamnate crimele de război săvârșite de Rusia pe teritoriul Ucrainei la Borodeanka, Bucea, Irpen și Mariupol, care „demonstrează teroarea comisă împotriva populației”.

Senatul ceh condamnă astfel crimele motivate de apartenență etnică, torturi și violuri, violența fizică și psihică. În document, aceste fapte sunt calificate drept „genocid împotriva poporului ucrainean”.

De asemenea, senatorii cehi au susținut propunerea privind livrarea, în continuare, a tehnicii militare în Ucraina, inclusiv tehnicii grele.

Pe 10 mai, Legislativul Lituaniei a adoptat o rezoluție prin care Federația Rusă este declarată „stat-terorist”. În aprilie, parlamentul Estoniei și cel al Letoniei au adoptat rezoluții privind crimele de război și genocidul Rusiei în Ucraina. Pe 28 aprilie, parlamentul Canadei a adoptat în unanimitate un act prin care invazia Rusiei este recunoscută drept genocid împotriva poporului ucrainean.

*Genocid: acte comise cu intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios. Definiție conform eur-lex.europa.eu.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: