Serebrian a discutat cu Klimenko despre problemele ce vizează dosarul transnistrean
Full Article 2 minutes read

Serebrian a discutat cu Klimenko despre problemele ce vizează dosarul transnistrean

Problemele ce vizează dosarul transnistrean, au fost discutate, pe 18 octombrie între vicepremierul Oleg Serebrian și reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană, Yuri  Klimenko. Cei doi oficiali s-au informat reciproc despre activitățile desfășurate, inclusiv despre recentele vizite ale viceprim-ministrului la Berlin și la Bruxelles.

Vicepremierul a comunicat Ambasadorului Klimenko că urmare a celor discutate cu interlocutorii săi germani de la Berlin în anul curent se face imposibilă organizarea unei conferințe internaționale tematice privind reglementarea transnistreană, dar a fost exprimată speranța că imediat după  îmbunătățirea situației regionale se va reveni la inițiativa desfășurării evenimentului respectiv, se arată într-un comunicat al Biroului de Reintegrare.

„Situația regională actuală nu permite relansarea formatului de negocieri “5+2”, în schimb dialogul în formatul “1+1” are loc periodic și mai frecvent se întrunesc grupurile de lucru sectoriale”, menționează sursa citată.

Reprezentantul Special a informat despre poziția Ucrainei formulată înaintea desfășurării Consiliului Ministerial al OSCE, planificat pentru luna decembrie curent.

„Yuri Klimenko a menționat că poziția Ucrainei a fost comunicată Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, în timpul vizitei sale la Kiev. Acest aspect are o importanță majoră dat fiind faptul că dl Mayr-Harting va întreprinde în viitorul apropiat o vizită la Chișinău”, se mai precizează în comunicatul Biroului,

Vicepremierul Oleg Serebrian a menționat că eforturile de reintegrare a Republicii Moldova trebuie armonizate cu procesul dinamic de integrare europeană a țării. Totodată, oficialii au confirmat angajamentul de a continua dialogul productiv pe aspecte ale reglementării transnistrene și ale situației regionale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: