Soloviov critică mesajul Maiei Sandu după anexarea rusă a teritoriilor ucrainene: „Mai bine ar fi atât de îngrijorată de gazele rusești”
Full Article 2 minutes read

Soloviov critică mesajul Maiei Sandu după anexarea rusă a teritoriilor ucrainene: „Mai bine ar fi atât de îngrijorată de gazele rusești”

Principalul propagandist rus, Vladimir Soloviov, a criticat mesajul postat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, urmare a anexării teritoriilor ucrainene de către Federația Rusă. Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Soloviov a îndemnat-o pe șefa statului să își manifeste aceeași „îngrijorare” și față de Găgăuzia, Transnistria sau gazele rusești.

„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat intrarea de noi teritorii în Rusia. Și-a amintit și de Crimeea. Ar fi mai bine dacă ar fi atât de îngrijorată de Transnistria și Găgăuzia și de gazele rusești, care vor fi foarte necesare iarna”, a scris propagandistul Kremlinului, Vladimir Soloviov.

Precizăm că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat acțiunea Rusiei de a anexa ilegal regiunile ocupate din sudul Ucrainei, în urma unor referendumuri ale căror rezultate nu au fost recunoscute pe plan internațional. „Susținerea Moldovei pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei rămâne nezdruncinată”, a scris Maia Sandu pe Twitter.

Amintim că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, pe 30 septembrie, în cadrul unei ceremonii solemne, acordul prin care cele patru regiuni din sudul Ucrainei sunt alipite Federației Ruse. Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a convocat în ședință Consiliul Suprem de Securitate. Urmare a ședinței, Zelenski a anunțat că a depus o cerere de aderare la NATO.

Precizăm, totodată, că Moldovagaz a primit, în seara zilei de azi, confirmarea livrărilor de gaze rusești în Republica Moldova în luna octombrie. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat, însă, că livrările au fost limitate cu 30 la sută, față de volumul livrat în luna septembrie. Vicepremierul nu a comentat, deocamdată, prețul de achiziție al gazelor naturale rusești pentru luna octombrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: