Spitalul din Edineț, obligat să restituie aproximativ 10 mii de lei unei paciente care s-a tratat de COVID-19
Full Article 1 minutes read

Spitalul din Edineț, obligat să restituie aproximativ 10 mii de lei unei paciente care s-a tratat de COVID-19

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a obligat Spitalul Raional Edineț să restituie unei paciente  9702,1 lei, cheltuieli suportate de aceasta în perioada aflării sale în spital. Potrivit pacientei, în perioada aflării sale în spital a fost pusă în situația de a cumpăra unele medicamente pentru tratarea noului coronavirus.

În urma mai multor verificări, reprezentanții CNAM au constatat că spitalul raional Edineț nu a asigurat existența în stoc a medicamentelor. Drept urmare, spitalul a fost obligat să restituie persoanei cheltuielile suportate de aceasta în perioada aflării sale în spital – 15 octombrie-10 noiembrie 2020.

Menționăm că orice persoană care a fost nevoită, pe durata aflării sale în spital, să procure din surse proprii medicamente prescrise de medicul curant are dreptul să se adreseze conducerii instituţiei medico-sanitare pentru a-i fi restituite sumele achitate nejustificat. Pentru aceasta, persoana urmează să prezinte documentele ce confirmă procurarea medicamentelor, iar reprezentanţii instituţiei vor examina cererea pacientului, conform prevederilor legale.

În caz de refuz al instituţiilor spitaliceşti de a restitui banii, persoanele pot depune o cerere similară şi către CNAM.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: