Stoianoglo
Максим Андреев, NewsMaker

Stoianogolo a anulat ordonanțele PCCOCS, prin care imobilele „Casa Modei” și ASITO au trecut în posesia lui Platon

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo a admis plângerile SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol” și a dispus anularea a 6 ordonanțe, emise anterior de PCCOCS, prin care două imobile au fost recunoscute ca corpuri delicte și sechestrate.

Potrivit Procuraturii Generale, este vorba despre „Casa Modei”, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 182 și fosta clădire ASITO de pe bd. Bănulescu Bodoni 57/1, care, conform încheierilor judecătorilor de instrucție, au fost transmise în posesia și folosința SRL „Interprimcolect” și , respectiv, „Pavrapid” SRL, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Veaceslav Platon.

Decizia procurorului general este întemeiată pe constatările, în ordine de control ierarhic superior, potrivit cărora, soluțiile procuraturii specializate au avut la bază interpretarea și aplicarea incorectă a normelor procesual penale și au intervenit neîntemeiat în dreptul fundamental de proprietate.

Prin urmare, procurorul general a restabilit drepturile SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol”, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Vladimir Russu, dispunând restituirea celor două imobile proprietarului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu a oferit „Ordinul Onoarei” unui scriitor român

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a oferit „Ordinul Onoarei” scriitorului și dramaturgului român Matei Vișniec. Potrivit șefei statului, prin spectacolele sale de la Chișinău, Matei Vișniec a contribuit la formarea unor generații care înțeleg importanța reflecției critice și puterea teatrului de a apropia oamenii.

Maia Sandu a precizat că a oferit distincția lui Matei Vișniec „în semn de recunoștință pentru opera sa excepțională și pentru felul în care a apărat, prin cultură, libertatea spiritului”.

„O voce în slujba adevărului, Matei Vișniec a explorat, cu forță artistică, traumele dictaturii, absurditatea războiului și sensibilitatea umană. De trei decenii, Matei Vișniec este acasă și în Republica Moldova. Prin spectacolele sale de la Chișinău, prin întâlnirile cu publicul și prin atelierele dedicate tinerilor, a contribuit la formarea unor generații care înțeleg importanța reflecției critice și puterea teatrului de a apropia oameni și destine”, a comunicat șefa statului pe 24 mai.

Decretul prezidențial privind conferirea distincției „Ordinul de Onoare” a fost semnat pe 22 mai.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: