„Sunt posibile atentate teroriste”. SUA, Marea Britanie și Australia își îndeamnă cetățenii să părăsească Aeroportul din Kabul
Full Article 2 minutes read

„Sunt posibile atentate teroriste”. SUA, Marea Britanie și Australia își îndeamnă cetățenii să părăsească Aeroportul din Kabul

Mai multe state își îndeamnă cetățenii să părăsească Aeroportul din Kabul și să se refugieze în adăposturi sigure. Potrivit unor informații, ar exista pericolul producerii unor atentate teroriste.

„Din cauza pericolelor de securitate în afara aeroportului Kabul, îi îndemnăm pe cetățenii americani să evite să meargă la aeroport și să nu intre pe teritoriul aeroportului, în lipsa unor instrucțiuni individuale din partea reprezentanților guvernului SUA”, se arată într-un mesaj al ambasadei SUA din Afganistan.

De asemenea, misiunea diplomatică își îndeamnă cetățenii care se află la porțile aeroportului să părăsească de urgență acest loc.

O declarație asemănătoare a publicat Ministerul Afacerilor Externe a Marii Britanii. Reprezentanții instituției își îndeamnă cetățenii să găsească un loc sigur și să aștepte recomandări ulterioare, întrucât situația rămâne nestabilă din punct de vedere al securității. Potrivit diplomaților britanici, în regiunea aeroportului Kabul „există un pericol înalt și permanent de producere a unor atentate teroriste”, iar cetățenii sunt îndemnați să părăsească țara.

Mai mult, ВВС îl citează pe ministrul de Externe al Australiei Marise Payne, care a făcut o declarație similară. Potrivit oficialului, „există un pericol permanent și foarte înalt de producere a unui atac terorist” în Afganistan.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: