4 ani

O fetiță de 4 ani a fost transportată pe cale aeriană de la Vulcănești la Chișinău, cu ajutorul unui echipaj SMURD Galați. Operațiunea aero-medicală a avut loc în seara zilei de 22 iunie. Minora se afla în comă de gradul I. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că

Profesorul de muzică, recent condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru 23 de episoade de infracțiuni sexuale, a mai primit 4 ani de închisoare pentru pornografie infantilă. Procuratura Generală a anunțat că pe 22 mai a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul central, pe o cauza penală remisă în

Salvatorii din Turcia au reușit să salveze o nouă viață. În orașul turc Adıyaman a fost scoasă de sub dărâmături o fetiță de patru ani. Anunțul a fost făcut de ministrul turc al Transporturilor și Infrastructurii Adil Karaismailoglu. „La cea de-a 178-a zi după cutremurul de la Adıyaman a fost

Mama unei fetițe de 4 ani, diagnosticată cu varicelă, s-a plâns că copilul ei nu a fost tratat corespunzător în instituțiile medicale din capitală. Aceasta a spus că a fost purtată cu copilul de la un spital la altul, fiind examinat chiar și în ambulanță. Pe 28 decembrie, ministra Sănătății

Un copil de 4 ani și o femeie de 60 de ani și-au pierdut viața, după ce locuința în care se aflau a ars. Cazul a avut loc astăzi, în raionul Edineț. Pe 9 noiembrie, pompierii au fost alertați pentru a lichida un incendiu produs într-o locuință din satul Șofrîncani

Un copil de patru ani a fost salvat de la înec de salvamarii Stației de salvare pe apă din parcul Valea Morilor în după amiaza zilei de ieri. Băiatul de patru ani s-a desprins de mâna mamei, a fugit spre plajă și a sărit în apa lacului. Angajații Stației de

Irina Dmitrieva, mama fetiței de 4 ani care a decedat în urma atacului din Vinnița, se află la moment în stare gravă la spital. Înainte de atac, mama fetiței a postat imagini video în timp ce se plimba cu Liza. La scurt timp după bombardament, pe rețelele sociale a apărut

China a înregistrat prima infecție umană cu tulpina H3N8 a gripei aviare. Anunțul a fost făcut pe 26 aprilie curent, de autoritatea sanitară a țării, care a precizat că riscul de răspândire în rândul oamenilor este scăzut, comunică Hotnews cu referire la Reuters. Un băiat de patru ani din provincia

Copilul de 4 ani din Ucraina, care era căutat intensiv în ultima perioadă, a fost găsit decedat. Anunțul a fost făcut de către mama acestuia, care mulțumește tututor pentru implicare la căutarea minorului. „Astăzi noi i-am găsit corpul lui Sașenka. Mulțumesc tuturor celor care au crezut, care au ajutat la

Copilul de patru ani, dintr-un sat din raionul Florești, care a ajuns în comă la spital, săptămâna trecută, a decedat. Informația a fost confirmată de reprezentanții Spitalului Raional Florești pentru TV8.md. Cazul a ajuns în atenția publică, după ce deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Elena Bodnarenco a făcut o postare

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x