Trei cetățeni moldoveni au suferit răni ușoare după deraparea unui autobuz în județul Galați, România . Informația a fost confirmată pentru NM de către Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). MAEIE informează că urmare a condițiilor meteo nefavorabile, un autobuz înmatriculat în Republica
Un bărbat de 45 de ani din Ocnița, care ar fi lovit mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei, a fost reținut pentru 72 de ore de polițiștii din Sângerei. În momentul accidentului, individul se afla la volanul unui automobil de model Volkswagen Touareg. Amintim că,
O femeie de 71 de ani a fost lovită de un automobil la Ungheni, în urma impactului aceasta a decedat. Polițiștii menționează că femeia se deplasa neuniform pe marginea carosabilului, în loc neiluminat. Cazul a avut loc în seara zilei de 22 ianuarie. Polițiștii au stabilit că un automobil de
O femeie, împreună cu copilul ei de 12 ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier. Aceasta, fiind în stare de ebrietate avansată la volan, a efectuat o depășire neasigurată și s-a tamponat într-un camion. Cazul a avut loc în seara de 21 ianuarie, în apropierea localităţii Ratuş.
O tânără de 18 ani a fost tamponată de un autoturism pe o trecere de pietoni. Accidentul s-a produs, pe 20 ianuarie, în jurul orei 08:30 pe str. Decebal 4 din Bălți. În timp ce travesa strada pe o trecere de pietoni, fata a fost lovită de un automobil marca
Evghenii Enin, prim-viceministrul de Interne al Ucrainei, care și-a pierdut viața în accidentul aviatic din regiunea Kiev, a lucrat un timp la Ambasada Ucrainei de la Chișinău. Informația a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Grecia Andrei Popov, care a transmis un mesaj de condoleanțe. „Mă simt personal afectat de teribila
Un copil de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar pe trecerea pentru pietoni. Accidentul s-a produs pe 18 ianuarie în Chișinău. Poliția a fost alertată în jurul orei 8:45, printr-un apel la numărul 112. Accidentul s-a
Un copil de 5 ani și bunica sa de 47 de ani au fost loviți de o mașină în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs în dimineața de 17 ianuarie, în cartierul Telecentru al capitalei. Potrivit Ninei Dubovca, ofițer de presă al poliției capitalei, accidentul
Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința tânărului care a tamponat mortal un copil de 10 ani. Accidentul s-a produs în regiunea aeroportului, în data de 23 decembrie. Șoferul are 22 de ani și este învinuit de încălcarea regulilor
Polițiștii anunță că noaptea trecută au fost înregistrate două accidente rutiere, soldate cu două persoane decedate. Primul accident a avut loc în jurul orei 20:40, la intersecția dintre localitățile Satul Nou și Codreni din raionul Cimișlia. Șoferul unui automobil, în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul volanului și