accident

Trei persoane au avut de suferit în urma unei coliziuni care s-a produs în dimineața de 8 februarie, la intersecția bd. Ștefan cel Mare cu str. Tighina. În accident a fost implicată o ambulanță care transporta o pacientă la spital. Oamenii legii au fost alertați la ora 08:00. Polițiștii au

Un bărbat de 69 de ani a murit, în urma unui accident rutier care s-a produs la intrarea în satul Recea din raionul Rîșcani. Potrivit poliției, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 19:30. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, un șofer de 48 de ani,

Un automobil și un microbuz marfar au ajuns într-un șanț după ce au derapat de pe traseul Chișinău-Leușeni. Accidentele au avut loc în dimineața de 5 februarie, la distanță de câteva minute unul de altul. În urma acestora, doi copii au fost transportați la spital. Potrivit ofițerului de presă al

Accident tragic la o benzinărie din Vulcănești. O cisternă încărcată cu gaz a fost tamponată de un Volkswagen. Un tânăr a decedat iar alte două persoane au fost transportate la spital. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc în jurul orei 16:20. O cisternă, încărcată cu gaz, în timp ce

Accident cu implicarea unei mașini de poliție. Aceasta ar fi fost lovită de un automobil de marca Audi în timp ce se deplasa spre direcția orașului Ungheni, având ca pasageri patru angajați și o deținută. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc în dimineața de 1 februarie, pe traseul Chișinău

Un accident grav s-a produs în dimineața de 1 februarie pe traseul R32 Chetrosu-Puhoi. Un tânăr de 26 de ani, originar din Ocnița, a pierdut controlul volanului, iar mașina a s-a izbit puternic într-un copac. Pasagerul său, un bărbat din Căușeni de 65 de ani, a fost transportat la spital.

Un bărbat de 58 de ani a murit, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs în seara de 30 ianuarie, pe str. Muncești din capitală. Contactată de NM, ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, a precizat că accidentul s-a produs la ora 18:20. Din

Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost lovit mortal de un tren marfar. Tragedia s-a produs pe 28 ianuarie, în jurul orei 12:35 în orașul Ceadîr-Lunga. Potrivit oamenilor legii, acesta se afla pe linia de cale ferată cu barieră când a fost spulberat de locomotiva trenului. Tânărul

Un minor a luat fără permisiune mașina părinților și a ajuns să fie implicat într-un accident. Coliziunea s-a produs în seara de 18 ianuarie în sectorul Ciocana al capitalei. În urma impactului, șoferița unui alt automobil a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei Natalia

Un tractor cu remorcă s-a inversat pe traseu în timpul deplasării. Accidentul a avut loc pe 16 ianuarie la Drochia. Potrivit oamenilor legii, în urma accidentului șoferul, un bărbat în vârstă de 50 de ani a rămas încarcerat în fiarele tractorului. Salvatorii au reușit de urgență să efectueze acțiuni de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x