ajutor

Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de compensaţie bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial. Parlamentul a aprobat în lectură finală, modificarea Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl. Proiectul

Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificarea unor acte legislative care se referă la măsurile sociale în susținerea angajaților din instituțiile supuse riscurilor sporite pentru sănătate în timpul combaterii pandemiilor și epidemiilor. Inițiativa legislativă aparține deputatului fracțiunii parlamentare Platforma DA, Liviu Vovc. Potrivit unui comunicat de presă al parlamentului,

Numărul oamenilor care solicită un adăpost la centrul de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, din str. Haltei, 2, a crescut de 2 ori, odată cu stabilirea vremii cu temperaturi scăzute. Despre aceasta a anunțat primăria capitalei într-un comunicat de presă. Potrivit primăriei, în prezent la centru se

13 771 de familii defavorizate din municipiul Chișinău vor beneficia de suport din partea Primăriei. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul capitalei a anunțat că dintre acestea, 2693 de familii vor beneficia de ajutor social, în sumă totală de 1,6 mil. lei, iar alte 11 078 de familii

Un lot de medicamente și echipamente destinate combaterii pandemiei de COVID-19 a fost donat Republicii Moldova, pe 6 ianuarie, din partea Ministerului Apărării Naționale din România. Din lotul de donații fac parte echipamente de protecție sanitară (combinezoane, măști tip FFP2, măști chirurgicale și viziere), precum și alte bunuri de uz

Guvernul român va acorda Moldovei un nou ajutor umanitar pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Acest lucru a fost anunțat de ministrul finanțelor din România, Florin Cîțu, la un briefing după ședința guvernului. Potrivit lui Cîțu, guvernul român va aloca peste 45,4 milioane de lei din fondul de rezervă pentru achiziționarea

Republica Moldova va beneficia de un grant de 3,48 milioane dolari din partea Băncii Mondiale pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19. Obiectivele proiectului vizează prevenirea, detectarea și răspunsul la amenințarea reprezentată de pandemia de COVID-19 în Republica Moldova. Finanțarea adițională va fi acordată din Fondul Mecanismului de finanțare în situații pandemice

Peste 90 de artişti i-au adresat o scrisoare deschisă premierului României Ludovic Orban în care solicită includerea artiştilor în schema de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural. Printre semnatari sunt și moldovenii Carla’s Dreams și The Motans, scrie AGERPRES. În scrisoarea deschisă, adresată deopotrivă vicepremierului României

Autoritățile române analizează posibilitatea acordării unui nou ajutor Moldovei. Acest lucru a fost anunțat pe 18 noiembrie de președintele țării vecine, Klaus Iohannis, menționând că va discuta în curând o astfel de oportunitate cu premierul Ludovic Orban. Potrivit președintelui român, planul de ajutor va fi gata odată cu vizita sa

Fermierii care cresc bovine, ovine și caprine vor beneficia de un suport financiar direct din partea statului pentru fiecare cap de animal. Deținătorii de bovine de rasă specializată vor primi câte 7000 lei per cap de animal, deținătorii de ovine de rasă specializată sau de caprine – câte 500 lei/per

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x