ambulanță

O femeie din localitatea Căinari din raionul Căușeni a născut în ambulanță. Nașterea a decurs fără complicații și femeia a adus pe lume o fetiță sănătoasă. Solicitarea la urgență a fost făcută noaptea, pe 22 august. Femeia gravidă în 40 de săptămâni avea contracții. Nașterea a survenit spontan, în drum

Doi voluntari italieni au străbătut 2000 de kilometri cu ambulanța ca să aducă în Moldova un pacient în stare gravă. Presa italiană scrie că pacientul era spitalizat din februarie 2023 și a fost adus în Republica Moldova săptămâna trecută. Voluntarii sunt de la CRI Casatenovo, organizație de voluntari din comuna

Reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească susțin că un bărbat din municipiul Chișinău a amenințat cu un pistol echipa substației de Asistență Medicală Urgentă Botanica. Se menționează că individul a solicitat intervenția ambulanței, care a ajuns în 10 minute la fața locului. În timpul acordării ajutorului medical, acesta

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu o reacție, după ce directorul instituției, Iurie Crasiuc, a expediat către sindicate o scrisoare prin care anunță că vrea să concedieze 40 de angajați ai instituției ajunși la vârsta de pensionare. CNAMUP susține că din cei 40 de angajați,

Pe 25 mai, pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei, o tânără a fost lovită de un automobil. Șoferul i-ar fi spus fetei să bea pastile și să se culce, și că „totul va trece”. Tânăra a fost internată la spital, timp de o săptămână. „A avut

Oamenii au legii au stabilit că vinovat de producerea accidentului care a avut loc, pe 5 aprilie, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și str. Pușkin din Chișinău, este șoferul ambulanței. Informația a fost confirmată pentru NM de către poliția capitalei. Accidentul a fost înregistrat la ora 9:46, când o

Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății a primit o ambulanță și mai multe dispozitive medicale, precum aparate pentru monitorizarea funcțiilor vitale, mese de examinare, glucometre tensiometre, electrocardiografe, pulsoximetre. Donația, în valoare de 116 634 de dolari, a fost oferită de Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, cu suportul

O femeie din sectorul Buiucani al municipiului Chișinău a născut în ambulanță. Nașterea a decurs fără complicații și femeia, în vârstă de 37 de ani, a adus pe lume o fetiță sănătoasă. Solicitarea la urgență a fost făcută noaptea, pe 9 februarie. Femeia gravidă în 38 de săptămâni avea contracții.

O moldoveancă, stabilită în Italia, a reușit să obțină o ambulanță pentru sistemul medical din Republica Moldova. Acum sunt necesari bani pentru a aduce vehiculul în țară. În acest sens a fost inițiată o campanie de colectare a banilor. Moldoveanca care a reușit să obțină ambulanța este Victoria Botezatu, originară

12 persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în comuna Băcioi din suburbia Chișinăului, în seara de 12 ianuarie. Una dintre victime, un adolescent de 17 ani, a murit la spital. Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei Nina Dubovca, tragedia s-a produs

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x