avion

26 cartușe de țigări au fost descoperite la Aeroport Internațional Chișinău, în bagajului de cală a unui pasager. Potrivit poliției de frontieră, 5 200 țigarete de marca „Parliament aqua blue”, „Davidoff”, „Kent”, „Winston Blue”, „Marlboro” au fost depistate și ridicate de către polițiștii de frontieră și vameși, în cadrul formalităților

Noi reguli de intrare pe teritoriul Irlandei. Călătorii care nu le respectă riscă amenzi de până la 2500 de euro sau până la 6 luni de închisoare. Despre acest lucru a anunțat printr-un comunicat compania Air Moldova. Astfel, compania informează că, datorită răspândirii noii tulpini COVID-19, toți pasagerii care intră

Compania aeriană low-cost Fly One a anunțat că va relua zborurile de la Chișinău la Moscova din 15 ianuarie. Potrivit site-ului companiei, zborurile vor fi operate o dată pe săptămână și anume vinerea. Avioanele vor decola de la aeroportul Chișinău către aeroportul Vnukovo la ora 10:00 și se vor întoarce

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a trimis un mesaj de condoleanțe președintelui Indoneziei, Joko Widodo, în legătură cu prăbușirea avionului din 9 ianuarie. Preşedintele a scris un mesaj de condoleanţe din numele poporului Republicii Moldova exprimându-și sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul indonezian. „Am aflat cu profundă tristețe despre accidentul

Un avion la bordul căruia se aflau 62 de oameni s-a prăbujit în Indonezia. Avionul, tip Boeing 737-500, cu 62 de persoane la bord s-a prăbuşit sâmbătă în Marea Java, în apropierea Insulelor Seribu. Aeronava a dispărut la scurt timp după decolarea din Jakarta. Efectua o cursă spre oraşul indonezian

Un avion Boeing 737-500 care aparține companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp după decolare din orașul Jakarta și a căzut în mare, scrie CNN pe 9 ianuarie. Deocamdată nu au fost publicate informații cu privire la cauza producerii accidentului aviatic. UPDATE Ministrul indonezian al

Zborurile între Moldova și Marea Britanie vor fi reluate începând cu 8 ianuarie. Această decizie a fost luată de Comisia pentru situații de urgență în domeniul sănătății publice. Zborurile între Moldova și Marea Britanie au fost suspendate pe 23 decembrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce a fost găsită o

Compania avia Aeroflot va lansa zboruri charter de la Chișinău la Moscova pe 25 decembrie. Acest lucru a fost anunțat de Ambasada Rusiei în Moldova. Zborurile vor fi efectuate de la aeroportul Chișinău către aeroportul Sheremetyevo de două ori pe săptămână (vineri și duminică, zbor SU 1845, decolare la 01:35

Șeful companiei australiene Qantas Airlinies Alan Joyce consideră că, pe viitor, certificatul privind vaccinul împotriva coronavirusului va deveni o măsură obligatorie pentru toți călătorii din diferite țări. Această politică va fi adoptată și de compania Qantas, a declarat oficialul și a subliniat că, cel mai probabil, nu va fi singura,

Compania aeriană low-cost Fly One a anunțat că va relua zborurile de la Chișinău la Moscova din 20 noiembrie. Potrivit site-ului companiei, avioanele din Chișinău către Moscova vor zbura de două ori pe săptămână. Avioanele Fly One vor zbura de la Chișinău la Moscova luni și vineri. Plecarea de la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x