Doi bărbați au fost reținuți de oamenii legii după ce ar fi șantajat, ilegal, un băiat în vârstă de 20 de ani, din raionul Călărași. Aceștia au pretins suma de 10 mii de lei de la tânăr, iar mai târziu l-au amenințat cu răfuiala fizică, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității
Iacob Proscurov rămâne în funcția de primar al satului Țibirica din raionul Călărași, după ce a câștigat alegerile locale din toamna anului 2023 cu doar un vot mai mult față de contracandidatul său din partea partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS). Decizia a fost luată de Curtea de Apel
Pentru prima dată în ultimii patru ani, la Călărași s-a deschis, pe 13 ianuarie, pârtia de schi. Pârtia are o lungime de aproape 2,5 kilometri și se află la doar 55 de kilometri de capitală. Biletul pentru o persoană costă 200 de lei. El include accesul pe pârtie și transportul
Corpul neînsuflețit al unui copil a fost descoperit la u gunoiește din satul Nișcani, raionul Călărași. Potrivit poliției, este vorba despre un nou-născut. Oamenii legii nu au reușit deocamdată să o identifice pe mamă și nici circumstanțele în care bebelușul a fost lăsat în acel loc. Contactată de NM, Diana
Incendiu la baza de odihnă „Sadovo”, din raionul Călărași, care i-ar aparține fratelui fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Flăcările au cuprins o căsuță din lemn, care a ars complet. Informația a fost confirmată pentru NM de administratorul zonei de agrement, Andrei Bârcă. Administratorul bazei de odihnă „Sadovo”, Andrei
O bătrână în vârstă de 81 de ani a decedat, după ce a fost lovită de o mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 63 de ani. Accidentul rutier a avut loc pe traseul Chișinău -Ungheni, în apropierea localității Sipoteni, anunță Inspectoratul General de Poliție (IGP), în seara zilei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat, pe 10 noiembrie, orașele Călărași și Ungheni din centrul țării. Președinta a vorbit cu localnicii, în cadrul întrevederilor, despre decizia Comisiei Europene, care a recomandat pe 8 noiembrie începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului s-a declarat „onorată
Sergiu Stefanco, membru al Asociației „Forța Fermierilor”, acuză autoritățile de inacțiune în raport cu seceta gravă din sudul Republicii Moldova. Fermierul a prezentat imagini video cu un bazin de acumulare a apei secat din raionul Călărași. Acesta a declarat că pentru a depista apă, a fost nevoie de săpături de
Copila de 4 ani din satul Bahmut, raionul Călărași, a fost găsită fără suflare la o distanță de aproximativ 4 km de casă, într-un canal de scurgere din localitatea Cornești. Anunțul a fost făcut de Poliția Republicii Moldova, în dimineața zilei de 31 octombrie. „Cu regret, colegii noștri au găsit
Durere fără margini în localitatea Bahmut din raionul Călărași, după ce o căruță cu 6 persoane, toți membri ai unei familii, a fost spulberată de un automobil, scrie Moldova1. Tragedia a avut loc în seara zilei de vineri, 20 octombrie. Patru persoane au decedat, printre care un copil de câteva