Reprezentanții Poliției de Frontieră anunță că astăzi, 30 ianuarie, se așteaptă valori ridicate de trafic în punctul de trecere a frontierei Criva-Mămăliga. Astfel, călătorii sunt îndemnați să aleagă alte puncte de trecere pentru a exclude rândurile mari. Totuși, cei de la frontieră spun că în situația unui număr ridicat de
Toți călătorii cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european trebuie să prezinte companiei de transport şi autorităţilor de la frontieră, începând cu data de 31 ianuarie, ora 00.00, un test PCR negativ făcut cu maximum 72 de ore înaintea deplasării. De asemenea, autorităţile
Toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui să prezinte, începând de săptămâna viitoare, un test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea deplasării, a anunțat vineri guvernul britanic, informează Agerpres. Pe lîngă test negativ, persoanele care vin din ţări cu risc
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 15 343 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 701 traversări persoane, dintre care 4 436 treceri la frontiera moldo-română, 1 534 treceri la frontiera cu Ucraina și 731 treceri
Traficul rutier prin posturile vamale Basarabeasca-Serpniovo 1 și Ceadîr-Lunga 1 va fi reluat începând cu ziua de 12 noiembrie 2020, ora 08:00. Traficul va fi restabilit atât pentru călători, cât și pentru transportatorii de mărfuri, însă cu menținerea anumitor restricții de circulație impuse în perioada de pandemie. Potrivit serviciului vamal,