capitală

Troleibuzele care circulă pe rutele 22, 23, 24 și 30 sunt dotate cu câte două validatoare staționare performante. Astfel, persoanele care vor circula cu transportul public în capitală, pe aceste linii, vor putea să își achite călătoria cu cardul bancar. Informația a fost confirmată pentru NM de reprezentanta Regiei Transport

Noaptea trecută, un canal de Telegram a distribuit mesaje cu amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din Chișinău. Unele mesaje erau însoțite de imagini cu arme. Polițiștii susțin că s-au autosesizat. Oamenii legii au îndemnat părinții și copiii să-și păstreze calmul, menționând că acțiunea are ca scop crearea

Începând cu data de 1 decembrie 2023, în instituțiile de educație timpurie din municipiul Chișinău se va implementa Meniul model unic, sezon (iarnă-primăvară). Municipalitatea anunță că noul meniu este aprobat de către Direcția Generală Educație Tineret și Sport (DGETS) și coordonat de către Centrul Sănătate Publică (CSP). Acesta va include

În perioada 25 – 26 noiembrie, în capitală vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone. Într-un comunicat, Primăria Chișinău a menționat că scopul evenimentului este de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon. Lista locațiilor unde vor

Primele tractoare ale agricultorilor, veniți din toate colțurile țării să protesteze la Chișinău, au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Din imaginile video și foto surprinse de corespondenții NM, în centrul capitalei, la această oră, pot fi surprinse zeci de unități de tehnică agricolă. Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr

Consiliul electoral al circumscripției electorale (CECE) Chișinău a validat mandatul primarului ales al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Decizia a fost luată miercuri, 22 noiembrie. Hotărârea va intra în vigoare la data adoptării și se va transmite Comisiei Electorale Centrale (CEC). Decizia poate fi contestată în decurs de 3 zile, de

Circa 60 de grădinițe din Chișinău au fost conectate la agentul termic la sfârșitul săptămânii trecute. Anunțul a fost făcut de șefa adjunctă a Direcției generale educație, tineret și sport, Viorica Negrei, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei, din 6 noiembrie. Potrivit ei, până la sfârșitul zilei, toate grădinițele

Candidatul Mișcării Alternativa Națională (MAN) la funcția de primar al municipiului Chișinău, Ion Ceban, și-a exercitat dreptul la vot. Primarul suspendat al capitalei, care aspiră la un nou mandat, a declarat că a votat pentru un oraș curat, modern, care să se dezvolte și în continuare. „Chișinău este casa noastră

În perioada 30 – 31 octombrie 2023, în anumite locații din capitală, va fi limitat temporar accesul persoanelor. La fel nu se vor putea desfăura întruniri, manifestări în masă, lucrări de reparație a drumurilor și tăiere a arborilor. Precizările au fost făcute de autoritățile municipiului Chișinău, în contextul vizitei oficiale

Primăria Municipiului Chișinău informează că va desfășura în weekend, în sectoarele capitalei, iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone. Municipalitatea anunță că scopul evenimentului este de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon. Așadar, în sectorul Botanica va fi organizat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x