Comisia Electorală Centrală a publicat precizări, privind informațiile privind renunțarea la tipărirea buletinelor de vot în limba rusă. Într-un comunicat publicat pe 16 mai, reprezentanții instituției menționează că documentul publicat pe 11 mai reprezenta un set de propuneri, bazate pe anumite consultări. „Documentul făcut public luni, 11 mai curent, (https://cutt.ly/JyWJSIh)
Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru anul 2020 destinate partidelor politice, anunță reprezentanții insituției într-un comunicat de presă publicat pe 12 mai. Decizia vine în contextul modificării Legii bugetului de stat pentru anul 2020, potrivit căreia pentru finanțarea partidelor politice a
Alegătorii din circumscripția nr. 38, Hâncești, care cuprinde teritorial municipiul Hâncești și alte 24 de localități din raion, sunt așteptați astăzi, 15 martie, la urne. Aceștia urmează să-și aleagă deputatul care îi va reprezenta în parlament. Mai mult, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că scrutinul ar putea fi anulat
Alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38, Hâncești, ar putea fi amânate. Comsia Electorală Centrală anunță că a expediat un demers în acest sens Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. Astfel, reprezentanții instituției au solicitat opinia Comisiei cu privire la posibilitatea continuării activităților de organizare și desfășurare a scrutinului de
Comisia Electorală Centrală a adoptat măsuri de precauție pentru desfășurarea alegerilor noi din circumscripția Hâncești, care se vor desfășura pe 15 martie, în contextul pandemiei de COVID-19. Într-un comunicat de presă, instituția a anunțat că a emis o circulară în adresa organelor electorale din circumscripția electorală uninominală nr.38. Astfel, CEC
Comisia Electorală Centrală va atacat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel Chișinău, care a respins solicitarea CEC-ului de a anula înregistrarea lui Vitalie Balinschi în cursa electorală de la Hâncești. „Curtea de Apel a recunoscut legalitatea deciziilor CEC cu privire la sancționarea concurentului electoral Partidul Politic Șor
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au anunțat, într-un briefing de presă din 6 martie, că instituția a depus cerere de chemare în judecată pentru anularea înregistrării lui Vitalie Balinschi, candidatul Partidului „ȘOR”, la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38, Hîncești. CEC susține că are dovezi că acesta nu a respectat
Comisia Electorală Centrală (CEC) va solicita Curții de Apel Chișinău examinarea anulării înregistrării candidatului Partidului Șor, Vitalie Balinschi la cursa electorală din circumscripția uninominală Hâncești. Decizia vine în contextul examinării unei sesizări depuse la CEC de către Partidul Liberal, care relevă unele încălcări ale prevederilor legale comise de Partidul Politic
Comisia Electorală Centrală anunță că vineri, 14 februarie 2020, începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020 , în circumscripția nr. 38, municipiul Hâncești. Potrivit Codului electoral, cetăţenii Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul
La alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020, în circumscripția uninominală Hâncești vor fi deschise 44 de secții de votare. Despre acest fapt se anunță într-un comunicat al Comisiei Electorale Centrale, astăzi, 10 februarie. Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor legislației electorale, va întreprinde măsurile