Chișinău

Președintele Albaniei, Bajram Begaj, speră ca Republica Moldova să își reconsidere poziția privind recunoașterea independenței Kosovo, apreciind totodată sprijinul acordat de autoritățile de la Chișinău pentru aderarea Kosovo la Consiliul Europei. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Maia Sandu, organizată cu ocazia vizitei

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, este nemulțumit de intervențiile de iarnă din capitală și le-a cerut pretorilor să iasă în sectoare și să inspecteze situația. Edilul susține că s-ar încerca sabotarea acestor operațiuni, subliniind că va solicita anchete de serviciu dacă se va adeveri. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ședinței

În anul 2026, Arcul de Triumf din capitală va fi reparat. Cel puțin asta a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a precizat că există interes atât din partea statului, cât și din partea unui agent economic. Ministrul a mai spus că, în acest sens, este necesară rezolvarea unei „probleme

O altercație în trafic, filmată pe strada Grenoble din Chișinău, a ajuns în mediul online. Poliția a declarat că întreprinde măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, inclusiv pentru identificarea persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere. Pe 18 ianuarie, în mediul online au fost publicate imagini care surprind o bătaie în

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— O mamă din Căușeni acuză carabinierii de dezinformare— Când Energocom va depune cererea de ajustare a tarifului la gaz?— Lukoil-Moldova, amendată de autorități cu 5 mln de lei— Autoproclamat „Mesia”, condamnat pe viață— Căminele pentru studenți, invadate

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) susține că nu are competențe de control asupra căminelor studențești, iar responsabilitatea pentru starea sanitară și combaterea insectelor revine administrațiilor clădirilor. Precizările au fost făcute de ANSP pentru NewsMaker, după apariția imaginilor cu gândaci într-un cămin al Universitatea Tehnică a Moldovei. Specialiștii menționează totodată,

Un grup de parlamentari și senatori ai partidului AUR din România s-a aflat la Chișinău pentru discuții privind consolidarea relațiilor bilaterale și promovarea ideii de reunificare. Ei au anunțat și un fond de investiții românești pentru „reunificarea” economică. În același timp, reprezentanții principalei forțe de opoziție de la București au

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Incendiu într-un bloc din Chișinău: 27 de oameni a fost evacuați— Vicepremierul pentru Reintegrare, întrevedere cu primarii din Zona de Securitate— Frig de „crapă pietrele”. Record de temperatură în Moldova – 19°c— Polițist din Glodeni, beat la

Suspendarea emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii din 75 de state, inclusiv Republica Moldova, nu afectează moldovenii care intenționează să călătorească în Statele Unite în scop turistic, de studii sau pentru alte vizite temporare. Asigurările au fost oferite de prim-ministrul Alexandru Munteanu, aflat într-o vizită de lucru la Soroca, pentru

Un incendiu izbucnit într-un bloc locativ cu nouă etaje din Chișinău a dus la evacuarea de urgență a 27 de persoane, printre care șase copii. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), evacuarea a fost necesară din cauza riscului de intoxicare cu fum. Incidentul s-a produs în dimineața zilei

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x