covid-19

În prezent, 432 de pacienți cu forme ușoare de coronavirus sunt tratați de către medicii de familie, informează Ministerul Sănătății. Echipele mobile, formate din cel puțin doi asistenți medicali și un medic de familie sau asistent coordonator, au prelevat până acum aproximativ 900 de probe biologice de la persoanele suspectate

„Reluarea activității economice s-a interpretat eronat ca o relaxare”. Declarația a fost făcută de către secretarul de stat, Constantin Rîmiș, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, acesta a îndemnat cetățenii să respecte măsurile de protecție împotriva răspândirii infecției COVID-19. „Vreau să vin cu un apel foarte important, deoarece situația

Alte 16 cadre medicale s-au infectat cu noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut de către secretarul de stat, Constantin Rîmiș, în cadrul unui briefing de presă. Mai exact, este vorba despre patru medici, nouă asistenți medicali și trei persoane care fac parte din personalul auxiliar. Menționăm că până

Începând de astăzi și până la finele acestei săptămâni, Oficiul central al Procuraturii Anticorupție va activa într-un regim special, de la distanță. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat pe presă publicat pe 1 iunie pe site-ul Procuraturii Generale. Decizia a fost luată după ce șase procurori din cadrul acestei subdiviziuni

Alte trei decese cauzate de infecția COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Deces 292: Bărbat de 61 ani, din municipiul Chişinău, transferat de la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, la Institutul de Medicină Urgentă, pe data de 24 aprilie. Comorbidităţi: boală cerebrovasculară, hipertensiune arterială gr. III,

Alte cinci decese provocate de infecția COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Deces 284: Bărbat de 63 ani, din Rîbnița. Comorbidități: hipertonie arterială, diabet zaharat, cardiomiopatie. Deces 285: Bărbat de 76 ani, din municipiul Chișinău. Internat la data de 11 mai, la Spitalul Clinic Municipal Arhanghel

Pe parcursul zilei de 29 mai au fost înregistrate 171 de cazuri noi de COVID-19, după procesarea a 1203 probe investigate. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 7896. Din numărul total de cazuri din această zi, 25 sunt lucrători medicali: medici – 3, asistenți medicali – 10, personal auxiliar –

Până în prezent, aproape șase mii de lucrători medicali au fost testați la prezența virusului COVID-19, dintre care 511 persoane în ultimele șapte zile. În total, 1564 de lucrători medicali s-au infectat cu noul tip de coronavirus. Datele au fost prezentate de către Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale de Sănătate

Cei cinci miniștri delegați de către Partidul Democrat în guvern au trecut testul la COVID-19. Toate rezultatele sunt negative, informează PDM. Mai exact, este vorba despre Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru Reintegrare; Sergiu Răilean, ministru al Economiei și Infrastructurii; Oleg Țulea, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene; Alexandru Pînzari, ministru

Cel puțin 5 oameni au murit în urma unui incendiu care a izbucnit în spitalul „Sf. Gheorghe” din orașul Sankt Petersburg, Rusia. În instituția medicală sunt tratați bolnavii infectați cu COVID-19, informează RIA Novosti în dimineața zilei de marți, 12 mai. Pompierii au evacuat 150 de persoane din spital. Apelul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x