Iniția conversații cu femeile pe rețelele de socializare, le determina să-i expedieze fotografii în ipostaze intime, după care le șantaja. Este isprava unui deținut în vârstă de 26 de ani, care își ispășește pedeapsa de 5 ani în Penitenciarul nr.2 „Lipcani” din raionul Briceni. Pentru această faptă, el riscă ani
Un deținut în vârstă de 45 de ani a încercat să evadeze de la penitenciarul nr. 9. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 9 septembrie. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, individul a escaladat zidurile închisorii, evitând punctele de pază, trecere și control. După ce agentul penitenciar a
Acțiunile unui deținut în vârstă de 26 de ani au fost documentate de oamenii legii. Acesta iniția conversații pe rețelele de socializare cu persoane de gen feminin și le determina să-i expedieze fotografii intime. Ulterior, le amenința că va răspândi informațiile obținute la rude și solicita diverse sume de bani.
Un tânăr de 26 de ani, care era deținut în Penitenciarul nr. 15 din Cricova a fost găsit fără suflare, în una din încăperile auxiliare ale clădirii. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisarul șef Oleg Pantea. Corpul neînsuflețit al
Un bărbat care se afla în închisoare a fost deposedat de apartament în cadrul unei scheme puse la cale de trei indivizi. Potrivit unui comunicat publicat pe 17 februarie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), etse vorba despre aceeași grupare specializată în escrocherie imobiliară, despre
Un deținut de la Penitenciarul nr.6 din Soroca și-a dat foc, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă publicat astăzi, 3 decembrie. Incidentul s-a produs în seara zilei de 29 noiembrie. Bărbatul ar fi recurs la acest gest în semn de protest față de imposibilitatea de a obține