În raioanele Drochia și Cimișlia au fost impuse măsuri speciale, din cauza numărului mare de infectări cu noul tip de coronavirus. Comisia Teritorială Extraordinară de Sănătate Publică din Cimișlia a decis restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu. Totodată, au fost interzise adunările de amploare, inclusiv activitățile culturale, științifice, artistice,
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a stabilit cea mai probabilă cauză a incendiului care s-a produs în ajun într-o locuință din raionul Drochia, soldat cu decesul unui copil de 2 ani. Potrivit primelor cercetări, incendiul care a izbucnit în locuința din localitatea Gribova, raionul Drochia, s-a produs din
Un copil de doar doi anișori a fost găsit parțial carbonizat într-o locuință din satul Gribova, raionul Drochia. Tragedia a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:17. Oamenii legii au stabilit că în casa cuprinsă de flăcări locuia o femeie în vârstă de 32 de ani, împreună cu
Un tânăr de 21 de ani, angajat al Inspectoratului General de Carabinieri, a fost agresat în stradă, în timp ce se îndrepta spre casă. Incidentul a avut loc în dimineața de 21 februarie, la Drochia. Potrivit ofițerului de presă al IP Drochia Ina Moscaliuc, incidentul a avut loc în jurul
Încă un angajat din sistemul de sănătate din ţara noastră a fost răpus de noul coronavirus. Este vorba despre medicul traumatolog de categorie superioară, Ilie Trofimciuc, angajat în cadrul Spitalului Raional Drochia. Colegii săi au publicat un necrolog. „Cu profund regret, IMSP Spitalul Raional Drochia „Nicolae Testemițanu” anunță despre trecerea
Un tânăr originar din Republica Moldova a fost apreciat cu o diplomă pentru curaj de către autoritățile de la Moscova, după ce a salvat de la viol o femeie. Un comunicat în acest sens a fost publicat de Direcția investigații interregionale din capitala Rusiei, pe 29 ianuarie. Cristian Gribincea este
Un locuitor al raionului Drochia a fost condamnat la 6 ani închisoare după ce Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție i-a demonstrat vina în 30 de episoade de trafic de influență. În plus, instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat în bugetul statului a 15.200 euro și 10.040 lei –
Un tractor cu remorcă s-a inversat pe traseu în timpul deplasării. Accidentul a avut loc pe 16 ianuarie la Drochia. Potrivit oamenilor legii, în urma accidentului șoferul, un bărbat în vârstă de 50 de ani a rămas încarcerat în fiarele tractorului. Salvatorii au reușit de urgență să efectueze acțiuni de
Un bărbat cu vârsta cuprinsă între 60 și 70 de ani a murit, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs în noaptea de 21 decembrie pe traseul Șolcani-Drochia, în preajma unei stații PECO. Victima nu a fost deocamdată identificată. Potrivit ofițerului de presă al IP Soroca
Inspectoratul de Poliție Drochia a oferit detalii despre presupusa bătaie dintre un activist PSRM și un susținător al Partidului Regiunilor, despre care a anunțat în ajun liderul formațiunii, Alexandr Kalinin. Potrivit ofițerului de presă al IP Drochia, incidentul a avut loc pe 21 septembrie, în jurul orei 18:00, în centrul