fiică

Locuitoarele Ucrainei Natalia Stepanenko (43 de ani) și fiica sa, Iana (11 ani), care la începutul lunii aprilie au rămas fără picioare în urma atacului cu rachetă asupra gării din Kramatorsk, au primit proteze și sunt în proces de reabilitare în SUA. Anunțul a fost făcut de către primarul orașului

Un bărbat din Republica Moldova care și-a abuzat sexual timp de 10 ani propria fiică, precum și fiica unor cunoscuți, urmează să ispășească o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 25 de ani. Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, acesta-și va ispăși pedeapsa într-un penitenciar închis. Totodată,

Primarul din Kupiansk din regiunea Harkov, Gennadii Matsegora, a declarat pe 24 martie că angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei (SSU) i-au reținut fiica. El a anunțat acest lucru într-un mesaj video adresat președintelui Volodimir Zelenski. Anterior, Procuratura din Harkov a declanșat o anchetă preliminară împotriva lui Matsegora pe fapte

Fiica purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, susţine că este complet nedrept să fie vizată de sancţiuni internaţionale, ea neavând nicio legătură cu situaţia creată. Potrivit Nexta, Elizaveta Peskova a oferit declarații pentru Business Insider. „Mi se pare complet nedrept şi nerezonabil. Am fost foarte surprinsă, pentru că este

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului penal al unui bărbat cu vârsta de peste 50 de ani, din municipiul Chișinău, care și-a abuzat sexual propria fiică, precum și fiica unor cunoscuți. Potrivit investigațiilor efectuate de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x