hîncești

La 15 mai, polițiștii din Hîncești au fost sesizați de un bărbat de 63 de ani, din localitatea Mingir, care a declarat că, pe parcursul nopții, 5 minori au pătruns în locuința lui, l-au amenințat cu un cuțit, l-au agresat fizic și i-au sustras 8000 de lei. Ca urmare a

Un accident rutier s-a produs pe traseul Chișinău-Hîncești, în data de 10 aprilie, în apropiere de localitatea Fundul-Galbenei. Un automobil de marca Toyota Corolla s-a lovit de un autocar, iar trei persoane au ajuns la spital. După cum relatează presa locală din raion „Hîncești 24 TV”, trei persoane în vârstă

Un locuitor al raionului Hîncești a depistat lipsa mai multor bunuri din gospodărie. Polițiștii au reținut în acest caz trei suspecți cu vârstele cuprinse între 19 și 21 de ani, anterior condamnați. Aceștia riscă închisoare de până la 4 ani dacă vor fi găsiți vinovați. La 2 aprilie curent, polițiștii

În spațiul online au apărut fotografii cu o tânără în uniformă, presupunându-se că se afla în stare de ebrietate. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) confirmă că tânăra este angajată a Poliției și declară că a fost inițiată o anchetă internă pe acest caz. Potrivit IGP, la moment, tânăra este

Doi tineri în vârstă de 21 de ani au decedat în urma unui accident rutier produs pe traseul Leușeni-Hînceşti. În apropiere de Postul Vamal Leușeni, în urma unei depășiri, automobilul în care se aflau tinerii s-a tamponat de un alt vehicul. Ca urmare a traumelor primite, tinerii și-au pierdut viața.

Cinci persoane, printre care patru minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc la intrarea în raionul Hâncești, astăzi, 30 mai. Informația a fost confirmată pentru NM de către Cristina Vicol, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești. Oamenii legii au

Accident în localitatea Rusca raionul Hîncești. Potrivit oamenilor legii, un microbuz de rută, fiind condus de un bărbat în vârstă 51 ani, în timpul depășirii s-a tamponat frontal într-un automobil de model VW-T4, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 61 ani. La locul accidentului au venit

Un bărbat în vârstă de 23 de ani din raionul Hîncești, condamnat în anul 2015 la 12 ani și 5 luni de închisoare pentru viol și răpirea unei persoane, a fost reținut în orașul Sankt Petersburg din Rusia. Despre aceasta a anunțat Poliția Republicii Moldova pe 18 martie. Potrivit oamenilor

Contractul care a prevăzut reabilitarea traseului național R33 Hînceşti-Lăpuşna-M1, încheiat cu compania Evrascon JSC (Azerbaidjan), a fost reziliat. ASD a inițiat procedura de încasare a garanției de returnare a avansului și celei de bună execuție pentru neîndeplinirea obligațiilor de reabilitare a drumului național ce face legătura între orașul Hîncești, satele

Un lăcătuș-reglator și un meșter necalificat vor compărea pe banca acuzaților. Aceștia sunt acuzați de ”lipsirea de viață din imprudență” a trei tineri și riscă până la 6 ani de închisoare. Procuratura raionului Hâncești a anunțat pe 17 februarie despre finalizarea și transmiterea în judecată a cauzei penale. În rezultatul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x