Noi detalii în cazul incendiului, din seara zilei de 8 februarie, care a avut loc pe teritoriul Universității de Stat din Moldova (USM). Arderea a avut loc la Centrul de informare NATO, care se află pe teritoriul USM. Au ars două uși ale Centrului. Cauza arderii încă se stabilește. Reprezentanții
Un incendiu a izbucnit în această seară la Universitatea de Stat a Moldovei (USM). Potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații Excepționale (IGSU), Liliana Pușcașu, flăcările au cuprins ușa unui birou. Pentru a stinge focul, la fața locului au intervenit salvatorii și pompierii. „Apelul la serviciul 112 a
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 4 februarie la o pensiune din orașul Călimăneşti, județul Vâlcea, România. Nouă persoane, printre care proprietarul, au reușit să iasă din imobil. Un angajat al pensiunii, aflat la mansardă, a fost găsit inconştient cu arsuri la mâini, ulterior a fost declarat decedat,
Un incendiu de proporții a cuprins depozitul Wildberry, un lanț de comerț electronic, din Sankt Petersburg. Focul a afectat, potrivit ultimelor informații, o suprafață de 50 de mii de metri pătrați. Presa rusă scrie că în momentul izbucnirii incendiului, în depozit se aflau aproape 1000 de angajați. Toți ar fi
Nouăsprezece oameni, inclusiv cinci minori au fost evacuați de pompieri dintr-un bloc de locuit din capitală, în urma unui incendiu izbucnit pe strada Dimineții 22/2. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 10 ianuarie, ora 21:30, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Pentru lichidarea flăcărilor, la fața
Incendiu la baza de odihnă „Sadovo”, din raionul Călărași, care i-ar aparține fratelui fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Flăcările au cuprins o căsuță din lemn, care a ars complet. Informația a fost confirmată pentru NM de administratorul zonei de agrement, Andrei Bârcă. Administratorul bazei de odihnă „Sadovo”, Andrei
Incendiu la o clădire cu două nivele din centrul Chișinăului, în seara zilei de 30 decembrie. Patru echipaje de salvatori au luptat cu focul, care a afectat aproximativ 200 metri pătrați din acoperișul clădirii. Totodată, în procesul de intervenție, un pompier a suferit traume traumatisme, fiind transportat la Institutul de
Cel puțin cinci oameni au murit într-un incendiu izbucnit marți dimineață, în a doua zi de Crăciun pe stil nou, la o pensiune din satul Tohani, județul Prahova din România. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori, scrie Europa Liberă România. Potrivit sursei citate, pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu.
O familie din satul Chetrosu, raionul Drochia, a rămas fără casa în care își ducea traiul în urma unui incendiu, care a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie. Flăcările au răpit adăpostul pentru cei 10 copii – 3 biologici și 7 adoptați – care fac parte din această familie. Acum,
Un incendiu a avut loc în incinta unei școli de tip internat din orașul Dubăsari, regiunea transnistreană, în dimineața de 2 decembrie. Flăcările au distrus o sală de clasă, care se afla la etajul 3 al clădirii. Din fericire, niciun elev sau profesor nu au avut de suferit. Incediul s-a