Ministerul Apărării din Rusia a declarat pe 30 iunie că trupele ruse au preluat controlul asupra a două sate din Ucraina, Novoaleksandrovka și Spornoe din regiunea Donețk. Deocamdată, Ucraina nu a comentat declarația Rusiei. Potrivit Meduza, în raportul de dimineață al forțelor armate ucrainene se preciza că luptele de la
Președintele Parlamentului Igor Grosu a cerut instituțiilor de drept din Moldova să explice la ce etapă sunt cu investigațiile în cazul ex-comandantului Armatei Naționale Igor Gorgan, după informațiile că acesta ar fi colaborat cu Rusia. Potrivit lui Grosu, este vorba de securitatea statului „în special în contextul actual pe care
Situația cu privire la râul Nistru este complicată și pe tronsonul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută pe 30 mai, la Parlament, de vicepreședintele Comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție verde Mariana Cușnir. Deputata a spus că vizita recentă la Chișinău a ministrului mediului din Ucraina „denotă o colaborare foarte
Cunoscut ca un amator de chitară şi rock, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii (SUA) Antony Blinken a cântat, în seara zilei de 14 mai într-un bar din Kiev, „Rockin’ in The Free World” de Neil Young ca un omagiu adus luptei ucrainenilor în faţa invaziei ruse. Aflat
Ministerul de Externe al Ucrainei și-a creat un asistent virtual, care va comenta informațiile consulare pentru jurnaliști. Informația a fost comunicată pe 1 mai de reprezentanții Ministerului. Persoana, creată datorită tehnologiilor de inteligență artificială, a fost proiectată pe baza unei persoane reale – o cântăreață ucraineană. „Ministerul Afacerilor Externe al
Președintele american Joe Biden a promulgat miercuri, 24 aprilie, legea privind securitatea națională care prevede alocarea unui nou pachet de asistență militară Ucrainei, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Liderul de la Casa Albă a precizat că Washingtonul va trimite echipament militar Kievului în „câteva ore”, scrie publicația
Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina. Departamentul pentru politici etnice din Ucraina urmează să prezinte Guvernului ucrainean o propunere de act normativ. Precizările au fost făcute de ambasadorul României în Ucraina Victor Micula. Între timp, potrivit diplomatului, la Odesa a crescut numărul școlilor cu predare în
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kirill Budanov a declarat că serviciile ruse de informații știau din timp despre pregătirea atacului terorist de la Crocus, relatează Meduza. Kremlinul ar fi cunoscut încă de pe 15 februarie. Ar fi permis acest lucru să se întâmple, potrivit Kievului, pentru că au subestimat
Armata rusă a lansat noi atacuri asupra regiunii Odesa și Nikolaev, în noaptea de 25 martie. Potrivit „Ukrainskaia Pravda”, o dronă a lovit o clădire rezidențială. A fost atacată, inclusiv, infrastructura energetică. În rezultat, regiunea Odesa a rămas fără curent electric, iar 11 persoane au fost rănite. Potrivit sursei citate,
Armata rusă a atacat în noaptea de 21 martie Kievul. Autoritățile anunță că sistemele de apărare aeriană au reușit să doboare aproximativ 30 de rachete rusești. Avertizarea de raid aerian în capitala Ucrainei a durat trei ore. În urma atacului, au fost raportate mai multe distrugeri. Între acestea: o grădiniță,