Guvernul kosovar a decis să amâne cu o lună intrarea în vigoare a noilor reguli la frontiera cu Serbia care au provocat tensiuni duminică în nordul țării, unde au fost ridicate baricade şi trase focuri de armă asupra poliției, notează AFP, citat de Agerpres. Amânarea a fost anunțată într-un comunicat
Sirene pentru raiduri aeriene au fost declanșate în orașul Mitrovica din nordul Kosovo, duminică după-amiază, iar relatările presei locale indică o prezență masivă de mașini pentru urgențe ce trec prin zonă. Tensiunile s-au aprins în conflictul de la granița Kosovo-Serbia după o decizie a guvernului de la Priștina de a
Cel de-al 16-lea contingent al Armatei Naţionale pleacă în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo. Cu această ocazie, în data de 6 ianuarie, în Tabăra Militară 142 a avut loc o ceremonie oficială, la care a participat conducerea Ministerului Apărării și Marelui Stat Major, diplomați, dar și militari
Parlamentul de la Pristina a declarat miercuri starea de urgenţă energetică în contextul crizei prin care trece Kosovo din cauza penuriei de electricitate şi a situaţiei precare a sistemului său de producţie şi distribuţie ale energiei electrice, scrie Agerpres.ro. Prin această decizie guvernul premierului Albin Kurti este autorizat să restricţioneze