Lotul olimpic al Republicii Moldova a câștigat o medalie de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete, desfășurată în format hibrid, în perioada 7 – 11 aprilie 2022. Medalia de argint a fost obținută de Adelina Andrei, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău,
Președintele Vladimir Zelenski, astăzi, a vizitat unul din spitalele din Ucraina unde se află internați militarii răniți. Șeful statului ucrainean a vorbit cu persoanele care se află la tratament, cât și cu reprezentanții instituției medicale. Potrivit unui comunicat al Președinției ucrainene, în spital au fost aduși militarii răniți din luptele
Judokanii moldoveni care au obținut medalii de argint și bronz la campionatele mondiale vor primi premii bănești. Mijloacele financiare vor fi oferite de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului. Amintim că Republica Moldova a cucerit medalia de argint la competiția mondială Baku Grand
Lotul condus de Veaceslav Gojan a cucerit cinci medalii de bronz la Campionatul European de box pentru tineret, care s-a desfășurat la Budva (Muntenegru). Cristina Chiperi (60 kg), Ilie Argat (51 kg), Dumitru Vieru (48 kg), Ștefan Voznacovschi (63,5 kg) și Nicolae Borduja (+92 kg) au obținut câte două victorii,
În anul 2020, vinurile Moldovei au obținut 956 de medalii la 32 de concursuri internaționale de profil, cel mai mare număr de distincții acumulate până în prezent. În pofida impedimentelor și a restricțiilor cauzate de situația epidemiologică globală, vinificatorii din țară au reușit să facă față provocărilor și să înscrie