nord

Cer noros pe întreg teritoriul țării și ploi slabe în nordul și centrul Republicii Moldova. Săptămâna viitoare, 23-29 octombrie, maxima termică va urca până la +24 grade Celsius, iar minima va fi 7 grade Celsius. La Chișinău, luni, marți și miercuri cerul va fi noros. Joi și vineri sunt așteptate

Israelul cere ca peste un milion de oameni din nordul Fâșiei Gaza să se mute în sud în următoarele 24 de ore. Anunțul a fost făcut de Organizația Națiunilor Unite (ONU), relatează BBC News. Potrivit ONU, ordinul trebuie anulat. Într-o reacție, reprezentantul Israelului la ONU Gilad Erdan a spus că

Oamenii legii au descins cu percheziții, în dimineața zilei de 4 octombrie, la domiciliile și birourile mai multor activiști și lideri locali ai Partidelor „Șansă” și „Renaștere”, afiliate politicianului fugar Ilan Șor. Informația a fost făcută publică de cele două formațiuni politice, care au condamnat gestul. „Îmi scriu colegii că

Mai mult de jumătate de țară se va afla, timp de 3 zile, sub cod portocaliu de caniculă. Avertizarea a fost emisă pe 25 august și va fi valabilă în perioada 27-29 august. În aceeași perioadă, mai multe localități din nordul Republicii Moldova vor fi sub cod galben de caniculă.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteo, care va este valabilă pe 2 august, în intervalul orelor 16:00-22:00, vizează nordul și centrul Moldovei. „În zonele menționate se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat și vijelie în rafale de până la

Vinerea trecută, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) au fost la picnic. Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a declarat că reuniunea în aer liber contribuie la consolidarea echipei instituției. Ea a mai spus că a avut ocazia să discute cu procurorii despre starea actuală din PA, dar și „alte domenii,

Guvernul vine în ajutorul oamenilor care au fost afectați de intemperiile din 25 iulie. Premierul Dorin Recean a anunțat pe rețelele de socializare că pentru 74 de localități din 6 raioane din nordul Republicii Moldova se va oferi materiale de construcție din rezervele statului, în valoare totală de peste 16

În urma furtunii, către ora 6 – 26 iulie, 76 de localități din Republica Moldova au rămas deconectate parțial de la energia electrică. Rafalele puternice de vânt și ploi torențiale au smuls foi de ardezie de pe acoperișurile mai multor case și clădiri. Mai mulți copaci s-au prăbușit peste mașini,

Trei persoane din nordul Republicii Moldova au fost reținute de Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru fapte de corupție în Vamă. Reținerile au avut loc urmare a unor percheziții din 11 mai. CNA a declarat că doi brokeri vamali și un agent economic au fost reținuți, în dimineața zilei de 11

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pe 10 mai un nou Cod galben de înghețuri. Potrivit meteorologilor, pe 11 mai, în orele nocturne și ale dimineții, în jumătatea de nord a țării se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-2°C. „Pe 11 mai 2023, în orele nocturne și ale dimineții,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x