Odesa

O clădire istorică din centrul istoric al Odesei s-a prăbușit parțial joi, 9 aprilie. Potrivit portalului dumskaya.net, incidentul a avut loc după ce, zilele trecute, o echipă de muncitori a inițial lucrări de reparație a edificiului. Potrivit autorităților locale, clădirea a fost construită în 1893 și a fost calificată drept

Îndemnul autorităților ucrainene către cetățeni de a evita ieșirile în oraș i-au nemulțumit pe locuitorii orașului Odesa. Aceștia sunt nemulțumiți de noile reguli de transportare a pasagerilor din cauza coronavirusului, scrie Dumskaya. Pe 20 martie, în Odesa au intrat în vigoare noile prevederi privind transportul de pasageri, care au fost

Cursele feroviare de la Chișinău spre Bucureși, tur-retur, vor fi sistate. De asemenea, au fost sistate temporar cursele spre Moscova, Sankt Petersburg și Odesa, informează întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Astfel, circulaţia trenului „Prietenia” Chişinău – Bucureşti – Chişinău, cu plecarea din Chişinău, va fi sistată începând de astăzi,

Un bărbat acuzat de omor a luat ostatici doi judecători. S-a întâmplat chiar în sala de judecată, iar bănuitul a folosit o grenadă, transmite Unian, vineri, 28 februarie. Bărbatul, care potrivit presei ar fi cetățean al Israelului, a fost adus la judecătoria Primorsk la orele 12:00 din centrul de detenție

Toate școlile din regiunea Odesa au fost închise pentru două săptămâni. Autoritățile locale au instituit regim de carantină, începând de marți, 28 ianuarie, scrie site-ul oficial al orașului. Deocamdată, grădinițele funcționează în regim normal. Grupele vor fi închise dacă numărul de îmbolnăviri va constitui 20%, precizează sursa citată. Potrivit responsabililor

Ambarcațiunea care a eșuat în apropiere de Odesa în data de 22 noiembrie fusese radiată forțat din Registrul de Stat al navelor Republicii Moldova încă în septembrie 2018, pentru că starea tehnică încălca exigențele convențiilor internaționale din domeniul transportului naval. Informația a fost confirmată astăzi, 26 noiembrie, pentru TV8, de

Responsabilii ucraineni au încheiat astăzi, 22 noiembrie, în jurul orei 14.30, operațiunea de salvare a echipajului de pe ambarcațiunea care a eșuat noaptea trecută, în largul mării Negre. Potrivit jurnaliștilor prezenți la fața locului, au fost aduse pe țărm trei persoane. Membrii echipajului care au ajuns la țărm sunt mecanicul

O navă de mici dimensiuni, sub pavilionul Republicii Moldova a suferit o defecțiune la motor, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie. Potrivit site-ului ucrainean Dumskaya, la bordul ambarcațiunii se aflau cel puțin 15 oameni. (UPDATE 11.00) Presa ucraineană scrie că valurile aduc, treptat, ambarcațiunea spre țărm. Presa ucraineană mai

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x