Blocul prăbușit de la Otaci va fi demolat. Lucrările încep astăzi, 27 octombrie și vor fi gestionate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Pentru acțiunile de demolare vor fi utilizate două manipulatoare și un excavator. La fața locului este creat Statul Major al IGSU care va coordona acțiunile
Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), general-maiorul Mihail Harabagiu s-a deplasat pe 19 octombrie la Otaci. Acesta a prezidat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia s-a discutat despre demolarea blocului cu 9 nivele din strada Prieteniei nr. 153, unde acum un an s-a produs o explozie
Guvernul a decis alocarea a 2,2 milioane lei pentru demolarea blocului avariat din orașul Otaci, prăbușit în iunie 2019. Anunțul a fost făcut de către premierul Ion Chicu în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale. Potrivit lui, banii vor fi alocați din Fondul de Intervenție al Guvernului. La ședință a
La punctul de trecere a frontierei Otaci-Moghiliov-Podolsk, un grup de cetățeni moldoveni au refuzat să semneze declarația pe propria răspundere privind procurarea poliței medicale în decursul a 72 de ore de la intrarea în țară. Serviciul de presă al Poliției de Frontieră a declarat pentru NM că după ce polițiștii