Partidul Comuniștilor (PCRM) și Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM) au format Blocul politic permanent al Comuniștilor și Socialiștilor. Decizia de creare a Blocului a fost luată în ședința comună a executivelor PCRM și PSRM, din 16 februarie. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de liderul comuniștilor
Deputații Partidului Comuniștilor nu s-au prezentat la ședința Parlamentului din 21 ianuarie. Potrivit președintelui Parlamentului Igor Grosu, aceștia s-au dus la monumentul lui Lenin, pentru a comemora 98 de ani de la moartea acestuia. Subiectul a devenit pretext de glume și după ce sala de ședințe au părăsit-o și socialiștii.
Vladimir Voronin a fost reales în funcția de președinte al Partidului Comuniștilor pentru încă 4 ani. Decizia a fost luată în cadrul celui de-al IX-lea Congres al PCRM, care s-a desfășurat pe 7 noiembrie. Anterior, Voronin a declarat că este gata să renunțe la conducerea formațiunii. După finalizarea Congresului, Vladimir
Partidul Comuniștilor trebuie să devină, pe viitor, acea forță care să „cristalizeze” toate forțele politice, în special pe cele de stânga. Declarația a fost făcută de către deputatul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Constantin Starîș, în timpul celui de-al XIX-lea Cogres al PCRM, care se desfășoară pe 7 noiembrie.
Membrii Partidului Comuniștilor fac declarații în timpul desfășurării celui de-al IX-lea Congres al PCRM, din 7 noiembrie. După 27 de ani, Vladimir Voronin ar putea renunța la funcția de președinte al formațiunii.
Comuniștii și socialiștii vor participa într-un bloc în cadrul alegerilor locale noi, planificate pentru 21 noiembrie, în mai multe localități, inclusiv în municipiul Bălți. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței din 1 octombrie, concurentul electoral. CEC a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, Consiliul electoral al circumscripției
Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon nu exclude posibilitatea fuzionării dintre formațiunea pe care o conduce și Partidul Comuniștilor (PCRM). În cadrul emisiunii „Interviul săptămânii” de la postul de televiziune „Primul în Moldova”, socialistul a declarat că decizia va fi luată până la sfîrșitul anului curent, pentru a putea iniția
Vladimir Voronin urmează să cedeze conducerea Partidului Comuniștilor. Noul lider urmează să fie ales în cadrul Congresului partidului. Anunțul a fost făcut de către liderul PCRM în cadrul ediției din 2 septembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4. Deputatul comunist Vladimir Voronin a anunțat că Congresul PCRM urmează
Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor vor participa în bloc electoral la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, care vor avea loc în această toamnă. Anunțul a fost făcut de către liderul PSRM Igor Dodon, pe 14 iulie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri a Consiliului Republican al
Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor vor forma o fracțiune comună în viitorul parlament. Despre acest lucru a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon. „Comuniștii și socialiștii, așa cum au promis anterior, au decis să creeze o fracțiune comună în noul parlament”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook. Precizăm că