Moldova a recepționat pe 19 martie 24 570 de doze de vaccin împotriva COVID-19, produs de Pfizer. Serurile au fost livrate prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS. Aceasta este deja a doua livrare COVAX în Republica Moldova. Dozele de vaccin (prima doză) vor fi
Pe 19 martie, în Republica Moldova, va ajunge urmatorul lot de vaccin pe platforma Covax. Este vorba de 24 570 doze de Pfizer. În context, președinta țării Maia Sandu a adresat un mesaj de mulțumire și a îndemnat populația să rămână vigilentă și să se protejeze de infectare. Potrivit șefei
Până la sfîrșitul lunii curente, în Republica Moldova vor ajunge 21 de mii de doze de vaccin AstraZeneca și peste 24 de mii de doze de vaccin produs de compania Pfizer. Informația a fost confirmată de către coordonatorul grupului de comunicare privind imunizarea anti-Covid, Ninel Revenco. „Deja s-au primit documentele
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem, Belgia, urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informează Agerpres. Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe
Compania Pfizer ar urma să dea „undă verde Moldovei pentru recepționarea vaccinului”. Anunțul a fost făcut de către președinta țării Maia Sandu pe 3 martie. Aceasta a precizat că primele doze ar urma să ajungă în țară în a doua jumătate a lunii martie, prin platforma COVAX. „Azi am discutat
O singură doză din vaccinul Pfizer/BioNTech oferă imunitate la 21 de zile de la administrare cu o probabilitate de 90%, conform unei analize realizate în urma programului de vaccinare din Israel. Datele au fost publicate de The Guardian. Profesorul Paul Hunter şi dr. Julii Brainard susțin că studiile lor, neverificate
Ala Nemerenco, consiliera în domeniul sănătății a președintei Maia Sandu, susține că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a refuzat să cumpere vaccinuri produse de compania americană Pfizer. În cadrul unei emisiuni, aceasta a prezentat un document care ar demonstra cele spuse. A doua zi, fără să precizeze cui
Roszdravnadzor a declarat că niciuna dintre clinicile private din Rusia nu are dreptul legal de a utiliza vaccinul Pfizer împotriva COVID-19, scrie presa rusă pe 14 ianuarie. Reacția vine după ce, marți, membra Comitetului pentru sănătate din cadrul Dumei de Stat, Tatiana Solomatina, a declarat pentru „Echo Moskvi” că în
Statele Unite ale Americii au dat undă verde pentru administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, deschizând calea pentru o campanie masivă de vaccinare în toată ţara. Prima administrare va fi efectuată, după cum a promis preşedintele în exerciţiu Donald Trump, în mai puţin de 24 de ore, relatează AFP, citată de