ploi

De miercuri, 7 octombrie, vremea se răceşte, iar pe întreg teritoriul ţării se aşteaptă ploi cu descărcări electrice. Potrivit meteorologilor, miercuri, valorile termice nu vor depăşi 25 de grade Celsius, ziua, şi 17 grade, noaptea. Și mai rece va fi începând cu ziua de joi, 8 octombrie, pentru când meteorologii

Pe strada Albișoara din capitală vor fi adăugate guri de captare a apei, mai multe conducte pentru evacuarea apelor pluviale din zonă și vor fi schimbate ţevile de apeduct şi termoficare. Declarația a fost făcută de primarul capitalei, Ion Ceban care a inspectat strada, după ploaia abundentă din 29 septembrie.

Î.M. Regia „Exdrupo”, intervine în prezent în toate sectoarele capitalei cu circa 30 de autospeciale şi utilaje şi peste 70 de muncitori, pentru a lichida consecințele apărute ca urmare a ploii torenţiale. Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei Ion Ceban. Potrivit edilului, cele mai mari probleme au apărut pe

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă pentru astăzi, 20 august, în intervalul orelor 12:30-22:00. În perioada indicată se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat vijelie în rafale de până la 15-20 m/s. Amintim că Serviciul Hidrometeorologic

O stradă din orașul Cricova s-a transformat într-un râu din cauza ploilor abundente. Imagini video în acest sens au fost publicate pe rețelele de socializare. Astăzi, meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Centrul hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat menține în

Precipitațiile abundente care au căzut zilele trecute au provocat daune în mai multe localități. Este concluzia conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, care s-a întrunit pe 22 iunie în ședință. În localitatea Bleșteni, municipiul Edineț, salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din două gospodării, iar digul bazinului

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă pentru astăzi, 21 iunie, în intervalul orelor 13:00-23:00. În perioada indicată se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, temporar averse puternice (15-45 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă pentru astăzi, 12 iunie, în intervalul orelor 14:00-23:00. În perioada indicată se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15-25 l/m2) cu grindină și vijelie, în rafale de până

Mai multe hectare de culturi agricole au fost afectate de ploile cu grindină din perioada 2-3 mai, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Astfel, în localitatea Filipeni din raionul Leova precipitațiile cu grindină au distrus 15 ha de legume și 9 ha de lucernă. Din cauza ploilor a fost

Precipitațiile abundente care au avut loc în perioada 30 aprilie-2 mai au provocat pagube în mai multe localități din țară, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Astfel, în localitatea Mirnoe din raionul Taraclia, ploaia cu grindină a afectat 2 ha de livezi, iar pe traseul Bălți-Sărăteni, din cauza

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x