Traficul rutier este parțial restricționat pe strada Ismail din capitală, în perioada 03.11.2020-20 .11.2020. Restricțiile vizează perimetrul străzilor 31 August 1989 și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Traficul rutier este restricționat în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a apeductului pe adresele str. Ismail, 46 și 58. Astfel, pe
Fostul deputat român, Mihai (anterior Rizea) Cristian Luigi a fost reținut la Chișinău, pe 3 noiembrie, în jurul orei 16:15, după ce pe 2 noiembrie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia. Autoritățile au demarat procedura de extrădare în România. Potrivit oamenilor legii, acesta se află în căutare internațională,
Un şofer de ambulanţă din Bălţi şi fratele acestuia au ajuns în izolatorul CNA. Ambii sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă. Aceștia au fost denunţaţi de un tânăr care spune că cei doi i-ar fi promis să-l ajute să obţină permisul de conducere de categoria D şi E, susţinând că
La Chișinău, poliția investighează acte de vandalism la cimitirul evreiesc. Potrivit Poliției Capitalei, făptașii, care au distrus mai multe pietre funerare la cimitirul evreiesc riscă amendă sau un an de detenție. În acest context Poliția a dispus și întreprinde un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală la
Peste 170 de pretinse încălcări ale procesului electoral au fost documentate de poliție până la ora 19:00. Au parvenit sesizări și referitoare la zeci de cazuri privind transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de vot, însă potrivit poliției, în multe cazuri, faptele nu au fost demonstrate. Poliția spune că au
Atac cibernetic la mai mulți utilizatori de telefonie, funcționari ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv în adresa ministrului afacerilor interne, Pavel Voicu. Anunțul a fost făcut de către serviciul de presă al MAI. În speță, atacul a fost manifestat prin apeluri abuzive de la mai multe numere de telefonie. Ca
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat 137 de încălcări în ziua scrutinului prezidențial din 1 noiembrie, printre care 12 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot și 13 cazuri de blocare a traseelor din țară. Pe parcursul zilei, poliția a înregistrat 13 cazuri de blocare a traseelor din țară
Oamenii legii au depistat o abatere gravă în satul Sănătăuca din raionul Florești. Un șofer în stare de ebrietate se deplasa haotic prin localitate, punând în pericol viața sa și a celorlalte persoane aflate în stradă. Inidentul a avut loc pe 1 noiembrie, în jurul orei 13:00. Agenții de patrulare,
În perioada 02.11.2020 – 16.11.2020, va fi suspendat traficul rutier pe strada Alexei Mateevici din capitală, în perimetrul străzilor Vlaicu Pârcălab și Vasile Alecsandri. Modificările vin în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Vlaicu Pârcălab, anunță primăria capitalei. Astfel, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația transportului
Tragedie la Orhei. Cel puțin trei persoane au murit, după ce un TIR a-a ciocnit cu un automobil. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc pe 30 octombrie, în jurul orei 18:00, pe traseul R21, Orhei – Călărași, direcția spre orașul Călărași, în apropiere de satul Mana din raionul Orhei.