primăria Chișinău

Pacienții cu forme ușoare de COVID-19, care se tratează la domiciliu, vor fi monitorizați online de către medicii de familie, începând de astăzi, 29 aprilie, informează Primăria Chișinău. Sursa citată notează că proiectul va fi implementat de către toate instituțiile din subordinea asociațiilor medicale teritoriale din municipiul Chișinău, având scopul

Pe parcursul săptămânii trecute, în contextul stării de urgență, familiile social-vulnerabile din capitală au beneficiat de 1502 pachete cu produse alimentare. Acestea au fost distribuite de către reprezentanții Direcției generale asistență socială și sănătate, agenți economici, ONG-uri și misiuni religioase, informează Primăria Chișinău. De la începutul stării de urgență, cu

În perioada stării de urgență s-a intensificat activitatea angajaților din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate, informează Primăria Chișinău. Astfel, circa 2500 de beneficiari ai serviciilor sociale sunt monitorizați zilnic, iar lucrătorii sociali au efectuat peste 12 500 de vizite la domiciliul persoanelor aflate în situație dificilă. Sursa citată

În perioada 15-18 aprilie, în sectoarele capitalei este organizată comercializarea ambulantă a produselor de panificație specifice Sărbătorii Învierii, informează Primăria Chișinău. Astfel, timp de patru zile a fost permis comerțului ambulant cu produse alimentare de panificație ambalate, din magazin sau tonetă, în locuri special amenajate de către Primărie, între orele:

Autoritățile municipale vor instala stâlpi de protecție pe trotuarele arterelor unde se atestă un flux major al transportului public, informează Primăria Chișinău. Sursa citată anunță că analizele și măsurările de trafic efectuate în ultima perioadă, demonstrează că parcările amenajate în spic pe trotuarele arterelor din zona istorică a orașului, contribuie

În perioada 19-27 aprilie va fi restricționat accesul în cimitirele din capitală, cu excepția înhumărilor curente. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău. Astfel, în perioada menționată, accesul în cimitire va fi coordonat cu Î.M. „Combinatul Servicii Funerare” și

Primăria municipiului Chișinău a venit cu precizări referitor la informațiile apărute recent în mass-media, despre cheltuielile realizate de municipalitate pentru lucrări de deszăpezire în sezonul de iarnă 2019-2020. Astfel, Primăria Chișinău informează că pe parcursul sezonului rece 2019-2020 au fost prestate servicii de întreținere a străzilor în sumă de 1

Primăria Chișinău a decis închiderea sezonului de termoficare 2019-2020, pentru toate tipurile de consumatori din municipiul Chişinău, în legătură cu stabilirea temperaturii de afară ce depășește + 10˚C, între orele 18:00-06:00, pe parcursul a 3 zile consecutiv. Astfel, începând cu data de 9 aprilie, se declară oprit agentul termic pentru

1 milion 099 de mii de lei au rămas în contul bancar, deschis de către Primăria Chișinău pentru combaterea infecției COVID-19. Despre acest lucru a informat Ion Ceban pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, banii care au rămas au fost repartizați Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate. Astfel, din

Un agent economic a donat un lot de 500 de teste pentru depistarea virusului COVID-19, se anunță într-un comunicat al Primăriei Chișinău. Acestea urmează a fi oferite unor instituții medicale. În același comunicat se arată că municipalitatea examinează posibilitatea de a caza medicii implicați în tratarea pacienților de coronavirus în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x