remanieri

Ședința de la Președinție, la care au participat mai mulți deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și cel puțin un ministru (Vladimir Bolea) s-a finalizat aproape de ora 22:00. Singurul care a făcut declarații pentru presă a fost Radu Marian. Acesta a precizat că au fost abordate mai multe

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, nu exclude că, în viitorul apropiat, mai mulți miniștri ar putea fi demiși din funcție. Potrivit ei, deși în ministere activează profesioniști, unii dintre ei s-ar „mișca mai încet”. Premierul a refuzat să spună la cine se referă și a menționat că va anunța la

Activitatea Guvernului poate fi apreciată cu calificativul „bine”, deși dacă ar fi fost premier, ar fi făcut unele remanieri din actualul Cabinet de miniștri. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la o emisiune a portalului Nordnews, pe 16 august. Șefa statului consideră că unele ministere au reușit să

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, ar lua în calcul demisia din funcție, dacă acest lucru va fi solicitat, inclusiv, de cetățenii Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute de ministru în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV. „Dacă ar fi să vorbim despre remanieri, probabil am fost dat afara de vreo

În urma reformei învățământului superior în Moldova, unii profesori s-ar putea să nu se mai regăsească în rândul cadrelor didactice. În cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a spus că universitățile vor decide cu privire la angajarea acestora, deși el crede „că nu foarte

Actualii miniștri din Guvernul Gavrilița sunt evaluați, iar după acest proces ar putea avea loc remanieri. „Nimic nu este bătut în cuie”, a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu la emisiunea „Freedom” de la TV8. Oficialul a recunoscut că unii conducători de ministere sunt mai vocali, iar alții mai puțin. Cu

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu admite că în unele ministere „lucrurile se mișcă mai puțin bine”. Totuși, aceasta susține că, deși are o opinie, decizia cu privire la eventuale remanieri îi aparține premierului Natalia Gavrilița. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 20 mai a emisiunii „Bună seara cu

În cadrul ședinței Guvernului din 19 august au fost aprobate mai multe remanieri și numiri în funcții. A fost rechemată ambasadoarea Republicii Moldova în Statul Israel, Gabriela Moraru, precum și ambasadorul Republicii Moldova în Republica Belarus, Victor Sorocean, care ocupa și funcția de reprezentant permanent și plenipotențiar al țării noastre

Cabinetul demisionar de miniștri l-a eliberat vineri pe Dorin Andros din funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, transmite MOLDPRES. De asemenea, în ședința din 12 februarie, Executivul l-a eliberat pe Iulian Postica din funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Totodată,

Igor Dodon susține că vor fi operate remanieri în actualul guvern, după alegerile prezidențiale. În cadrul ediției din 27 septembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4, acesta s-a arătat convins că va obține un nou mandat de șef de stat și a precizat că vor fi demiși atât

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x