Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională hotărârea parlamentului prin care a fost abrogată legea cu privire la transmiterea cu titlu oneros a Stadionului Republican în proprietatea Ambasadei SUA. O deciziei în acest sens a fost luată de magistrații CC, astăzi, 29 iulie. Prezenta hotărâre este definitivă și nu poate fi
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își îndeamnă susținătorii să fie pregătiți pentru a ieși la proteste. Reacția vine după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de un grup de deputați socialiști, prin care au solicitat verificarea constituționaității legii prin care terenul fostului Stadion Republican a fost transmis
Un elicopter militar american a aterizat forțat, joi dimineața, în Piața Charles de Gaulle din București. Incidentul a fost semnalat și la numărul de urgență 112, la ora 10.15. Nu sunt persoane rănite, iar traficul rutier a fost restricționat în zonă, informează g4media.ro pe 15 iulie. Elicopterul era manevrat de
Președintele american Joe Biden l-a nominalizat pe diplomatul Kent Doyle Logsdon pentru funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de Casa Albă, într-un comunicat de presă. Kent Doyle Logsdon este diplomat de carieră senior în cadrul Serviciului Diplomatic al Statelor Unite cu rangul de ministru-consilier,
Republica Moldova va primi 500 de mii de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA. Primul lot de 150 de mii de doze va fi livrat prin intermediul platformei COVAX, pe data de 12 iulie curent, informează Ministerul Sănătății. Vaccinul Johnson &Johnson este produs de compania farmaceutică americană
Rusia și-a avertizat cetățenii despre faptul că aceștia pot fi reținuți și arestați în SUA și în țările cu care Washingtonul a încheiat acorduri de extrădare. Moscova se arată sigură că autoritățile americane au o atitudine lipsită de echidistanță față de cetățenii ruși, indiferent de viziunile acestora. Declarația a fost
Casa Albă a prezentat un plan pentru distribuirea la nivel global a 55 de milioane de doze de vaccin care se află în stocul SUA. Printre beneficiari va fi și Republica Moldova. Astfel, 41 de milioane de doze de vaccin vor fi distribuite prin intermediul platformei COVAX. Mai exact, aproximativ
Casa Albă a anunțat sancțiuni împotriva Belarusului din cauza incidentului privind avionul Ryanair și reținerea jurnalistului Roman Protasevici, care a criticat guvernarea. Portalul Meduza a publicat pe 29 mai principalele măsuri punitive impuse de Washington. Printre sancțiunile anunțate de SUA se numără: îndemnul către cetățenii americani să nu călătorească în
Moldova și SUA sunt parteneri de dezvoltare, iar asta înseamnă că pot discuta cu sinceritate situația politică din țară. Declarația a fost făcută de către ambasadorul american Dereck Hogan, în cadrul unei discuții online cu studenții facultății Relații Internaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova, care s-a desfășurat pe
Cetățenii americani care s-au vaccinat împotriva coronavirusului nu vor mai fi obligați să poarte măști de protecție sau să respecte distanța socială, scrie Euronews pe 14 mai. În același timp, Washingtonul a subliniat că imunizarea este voluntară. „Toți cei care s-au vaccinat cu ambele doze pot face orice doresc –