таубер

Încă o persoană apropiată Partidului „ȘOR” își va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr.13. Decizia a fost luată pe 13 august de magistrații Judecătoriei Chișinău, Sediul Ciocana, care au admis demersul procurorilor. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec. Potrivit

Deputata Partidului Șor, Marina Tuber, care se află în arest preventiv la Penitenciarul 13 din Chișinău a postat pe pagina sa de facebook, o nouă scrisoare. Ea a precizat că postarea a fost făcută prin intermediul avocaților săi. De această dată, aleasa poporului i-a mulțumit liderului comuniștilor Vladimir Voronin, dar

Fracțiunea Partidului „ȘOR” părăsește ședința de astăzi a Parlamentului. Un anunț în acest sens a fost făcut de deputatul fracțiunii Petru Jardan, care a menționat că membrii partidului pleacă la Curtea de Apel Chișinău pentru a o susține pe Marina Tauber. În cadrul ședinței Parlamentului din 28 iulie, Jardan a

Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber a postat prin intermediul avocaților săi o scrisoare din Penitenciarul 13, acolo unde își va petrece următoarele 30 de zile, în urma unei decizii judecătorești din 23 iulie. Tauber i-a mulțumit în primul rând liderului fugar al Partidului, Ilan Șor, dar și susținătorilor care au

Deputata Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, va fi plasată în arest în izolator pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă, 23 iulie, de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, potrivit TV8. Ea pledează nevinovată și acuză partidul de guvernământ de fabricarea dosarului său. Parlamentara este acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea

Deputata Partidului„ Șor” Marina Tauber a fost scoasă de mascații CNA din sala de judecată, acolo unde judecătorii vor decide dacă își va petrece următoarele 30 de zile în arest. Ea a declarat că este nevinovată, iar probele prezentate de procurori „sunt de râsul găinilor”. „Eu vina nu mi-o recunosc.

Deputata Partidului Politic „Șor”, Marina Tauber riscă să-și petreacă ultimele 30 de zile în izolator, după ce procurorii a pus-o sub învinuire. Oamenii legii vor depune pe 23 iulie demersul de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest preventiv pe un termen de 30 zile. Informația a fost confirmată

Pe 19 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale a avut loc un protest împotriva guvernării, organizat de Mișcarea civică „O viață nouă”, în spatele căreia este Partidul „ȘOR”. Participanții la manifestația de ieri au adoptat o rezoluție. Potrivit acesteia, obiectivul final al Mișcării „O viață nouă” este de a determina

Deputata Partidului ȘOR Marina Tauber a îndemnat oamenii care protestau în Piața Marii Adunări Naționale să meargă în coloană la Comisariatul de poliție din strada Bulgară. Acolo, mulțimea urmează să ceară ca concertul planificat de Veaceslav Valico să aibă loc. Coloana de manifestanți din PMAN, adusă organizat de Partidul ȘOR

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comentat informațiile cu privire la sabotarea protestului care urmează să se desfășoare pe 19 iunie în capitală, precum și a concertului planificat de Veaceslav Valico, cu participarea artiștilor ruși. Reprezentanții instituției resping acuzațiile. „Reiterăm că Poliția nu are competența de a interzice instalarea dispozitivului,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x