Un antrenor de la Școala Sportivă Specializată Republicană de Tenis din Chișinău figurează într-un dosar penal, fiind acuzat că și-ar fi hărțuit sexual eleva de 15 ani. Informația a fost confirmată pentru NM de Inspectoratul General al Poliției. Poliția a intervenit după depunerea plângerii, iar bărbatul a fost reținut pentru
Organizatorii turneului de Mare Șlem de la Wimbledon au anunțat că sportivii din Rusia și cei din Belarus vor putea concura la ediția din 2023 a prestigioasei competiții londoneze. Dar nu fără o serie de reguli stricte în ceea ce-i privește pe ruși și bieloruși, scrie Радио Свобода. Acestora li
Radu Albot s-a oprit în semifinale la turneul ATP de la Delray Beach. Tenismanul moldovean a cedat în trei seturi în fața sârbului Miomir Kecmanovici, scor 6:7, 6:3, 2:6, scrie Moldova 1. Radu a jucat exelent în primul set, însă a fost învins în tie-briek. Albot și Kecmanovici au avut
Tenismenul Radu Albot s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Delray Beach. Aceasta a avut loc după tenismenul moldovean ce l-a învins pe americanul Paul Tommy, numărul 18 mondial În penultimul act de la Delray Beach, Albot îl va întâlni pe sârbul Miomir Kecmanovic, numărul 33 mondial. Comitetul Național
Primăria municipiului Chișinău a anunțat că în spațiile publice din capitală sunt instalate mese de tenis și de armwrestling. De asemenea, urmează a fi amenajate și mese de șah. Fostul viceprimar al capitalei Victor Chironda, în urma anunțului Primăriei, a făcut referire la lipsa unei infrastructuri pentru asemenea instalații. Lucrările
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat duminică turneul de la Toronto, o victorie obținută în trei seturi împotriva braziliencei Beatriz Maia Haddad. Datorită rezultatului, Halep, aflată pe locul 15 în lume, revine în top 10 WTA după mai bine de un an și urcă direct pe locul 6.
Rafael Nadal a câştigat duminică pentru a 14-a oară în carieră turneul de Mare Şlem de la Roland Garros. Tenismenul l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud. Rafael Nadal este tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie: 22. Ibericul, care a
Jucătorii de tenis din Rusia și Belarus nu vor putea participa la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, din cauza invaziei armatei ruse în Ucraina. Informația a fost făcută publică pe site-ul oficial al organizatorilor. „În circumstanțele unei agresiuni militare nejustificate și fără precedent,
Rafael Nadal devine cel mai titrat jucător de tenis al tuturor timpurilor, după ce a câștigat duminică, 30 ianuarie, titlul de campion al Australian Open. Este al 21-lea de Grand Slam din cariera sa, depășindu-i astfel pe Roger Federer și Novak Djokovic, care au câte 20 de titluri de Grand
Directorul Openului Australiei la tenis, Craig Tiley, a confirmat pe 20 noiembrie că doar jucătorii vaccinaţi vor fi acceptaţi la turneul care va avea loc în luna ianuarie la Melbourne, ceea ce pune sub semnul întrebării prezenţa numărului unu mondial, sârbul Novak Djokovic, informează EFE, preluat de Agerpres. Într-un interviu