Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat în apropierea satului Stîrcea, raionul Glodeni. Cinci persoane au suferit traumatisme, iar patru dintre acestea au fost transportate la o instituție medicală pentru îngrijiri. Despre accident a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP). Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 11
O femeie a fost lovită de un tren care circula pe ruta Chișinău-Kiev. Cazul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată, pe sectorul Strășeni-Călărași. Despre incident a anunțat întreprinderea Calea Ferată din Moldova. Potrivit întreprinderii, cazul a avut loc pe 10 septembrie, în jurul orei 20:40,
Reforma fiscală Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul politicii fiscale și bugetarepentru anul 2027, care, în virtutea modificărilor fiscale substanțiale, a fost deja numit reformă fiscală. Ministerul Finanțelor intenționează să colecteze, datorită acesteia, peste 5 miliarde de lei suplimentar la buget și susține că modificările propuse vor «stimula investițiile». În Parlament, proiectul a fost discutat timp de patru ore. Opoziția l-a criticat, promițând să prezinte
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Cernev îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan— Moldova, neputincioasă în fața dronelor?— „Unde sunt banii?”: influenceri din Moldova, în căutarea investițiilor europene— Apel către ambasadorul Rusiei în Moldova: „De cine aveți de gând să ne
Cristina, protagonista videoclipului filmat într-o parcare din Chișinău, care a devenit viral datorită expresiei „Om uspeșnîi” („om de succes” – n.r.), anunță că a întocmit lista persoanelor pe care intenționează să le acționeze în judecată. Printre cei vizați se numără activiștii StopHam Moldova, care au filmat și publicat imaginile, dar
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Al cui candidat este Stoianoglo: PAS sau PSRM?— Protest la Bender împotriva politicilor față de Transnistria— Dodon neagă că socialiștii i-ar fi promis lui Uzun menținerea Evgheniei Guțul— Dodon vorbește despre o dronă cu explozibil. Grosu: el
Cetățeanul Republicii Moldova Alexei Levința, în vârstă de 37 de ani, se află de peste trei săptămâni la pregătire militară în Ucraina. Potrivit surorii sale, Angelina, pe 18 august acesta călătorea cu autobuzul pentru a-și vizita bunica, însă, la verificarea actelor de la frontieră, s-a constatat că are și cetățenia
Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că mai mulți potențiali candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei și-ar dori să fie desemnați sau susținuți de formațiunea pe care o conduce. Printre aceștia, Dodon i-a menționat pe deputatul socialist Grigore Uzun, fosta deputată socialistă Ivanna Koksal și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo,
La sfârșitul lunii august, în Republica Moldova a intrat în vigoare o nouă lege privind protecția datelor cu caracter personal, care schimbă radical regulile pentru mediul de afaceri și cetățeni. Elaborat în conformitate cu Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR), documentul impune o abordare mult mai riguroasă
Războiul din Ucraina și Moldova În noaptea de 9 septembrie, drone rusești au atacat punctul de trecere ucrainean Starokazacie de la frontiera moldo-ucraineană. După aceasta, activitatea punctului comun de trecere Tudora—Starokazacie a fost suspendată. În urma atacului au murit doi civili ucraineni. De asemenea, a fost rănit un cetățean moldovean. În Rusia s-a declarat că acest punct de trecere era folosit pentru livrări militare în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a calificat