Ana Revenco părăsește funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), instituție pe care a condus-o timp de aproape trei ani. Anunțul a fost făcut de aceasta pe 4 august, într-o postare publicată pe rețelele de socializare. Revenco a precizat că a preluat conducerea Centrului
Vizita delegației din Afganistan în Republica Moldova a pornit de la solicitarea unui agent economic moldovean care produce produse de uz fitosanitar și intenționa să-și extindă exporturile pe piața afgană. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, în cadrul emisiunii „Ora
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a calificat drept „absolut inacceptabilă” situația în care reprezentanți ai talibanilor au ajuns în Republica Moldova, subliniind că țara noastră nu poate accepta prezența unor reprezentanți ai unui regim care încalcă grav drepturile omului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „360 de grade”
Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite într-un grav accident rutier produs în noaptea de 4 august, pe traseul R-6 Chișinău–Orhei–Bălți. În accident a fost implicat un autocar de pe cursa Bulgaria–Bălți, care transporta 21 de pasageri. Potrivit cercetărilor preliminare, un bărbat de 37 de ani,
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, aflat într-o vizită oficială la Kiev, a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Oficialii au discutat despre securitatea regională, cooperarea bilaterală și sprijinul Chișinăului pentru Kiev. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul discuțiilor au fost abordate și teme precum parcursul
Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat un nou set de măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru. Printre măsuri se numără limitarea exporturilor comerciale de energie electrică în orele de consum maxim, reducerea consumului de energie
Polițistul care ar fi amendat-o pe Ludmila Vartic post-mortem, la rugămintea soțului acesteia, Dumitru Vartic, a fost trimis în judecată. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție pe 3 august. Fostul subofițer superior al Secției patrulare „Centru” din cadrul Direcției de patrulare „Centru” a Inspectoratului Național de Securitate Publică ar
O delegație a Ministerului Agriculturii din Afganistan a primit vize de intrare în Republica Moldova, însă nu va avea contacte oficiale cu autoritățile de la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat verificări privind procedurile prin care au fost emise invitația și vizele. „Ministerul Afacerilor Externe confirmă că o delegație
Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de caniculă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea va fi valabilă miercuri, 4 iulie. Potrivit sursei citate, în intervalul menționat, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33…+35°C, izolat – până la +36°C.
Vicepreședinta Consiliului Audiovizualului, Aneta Gonța, preia conducerea autorității de reglementare. Aceasta a fost aleasă în funcția de președintă a CA pe 3 august, cu votul a șase membri ai Consiliului, după demisia Lilianei Vițu. În cadrul ședinței, Liliana Vițu le-a mulțumit colegilor pentru colaborarea din ultimii aproape cinci ani și