top

Liliana Vițu și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului (CA), după aproape cinci ani de mandat. Anunțul a fost făcut pe 3 august, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Vițu a precizat că decizia vine în contextul unei „anticipate schimbări” în viața sa profesională, fără să

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că municipiul este pregătit pentru o eventuală criză a apei, fiind stabilite peste 200 de puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei. El a spus că sursele alternative includ sonde arteziene, zone de securizare la stația de captare și precontracte cu agenți economici pentru furnizarea

În contextul stării de alertă din România, pe fondul scăderii producției de energie electrică cauzate de debitul redus al Dunării, piețele regionale se confruntă cu o presiune suplimentară. Situația poate crește necesarul de import al României și poate influența prețurile energiei electrice. Despre aceasta au comunicat reprezentanții Energocom, care au

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a negat că ar fi declarat că Republica Moldova rămâne dependentă de gazul rusesc, după ce o astfel de afirmație a apărut într-un interviu cu acesta, publicat de „Moldpres”. Agenția informațională de stat a recunoscut că declarația nu îi aparține președintelui Parlamentului. Instituția

Situația de pe Nistru a declanșat un nou schimb de replici între primarul Chișinăului, Ion Ceban, și ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Ceban susține că alimentarea cu apă a capitalei depinde de deversările de la Novodnestrovsk și Dubăsari, unde „apă este suficientă”, iar gestionarea acestora ține de autoritățile centrale. Hajder l-a

Cetățenii Republicii Moldova care tranzitează sau călătoresc pe cale terestră în Letonia sunt atenționați că, în punctul de trecere a frontierei Pāternieki, este imposibilă efectuarea controlului de frontieră din cauza unor defecțiuni tehnice ale sistemelor informatice. Despre aceasta a comunicat Ambasada Republicii Moldova în Letonia pe 2 august. Menționăm că

Partea ucraineană a dat asigurări că este gata să intervină cu suport și soluții în caz de urgență pe râul Nistru. Despre aceasta a comunicat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a menționat că, pe 1 august, a avut o discuție cu omologul său ucrainean, Aleksandr Kravcenko, ministrul Economiei și Mediului

Site-ul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a fost ținta unui atac cibernetic sâmbătă, 1 august. Anunțul a fost făcut de MEC, care a precizat că, în prezent, echipele tehnice lucrează pentru restabilirea funcționalității platformei. Potrivit MEC, informațiile preliminare arată că au fost efectuate modificări neautorizate ale codului sursă, care au

Un moldovean în vârstă de 34 de ani a murit înecat în Italia după ce și-a salvat fiica de șase ani și o altă fetiță de 10 ani, surprinse de curenții puternici ai fluviului Po. Trupul neînsuflețit a fost găsit vineri, 31 iulie, după aproape 24 de ore de căutări.

Inspectoratul General de Poliție (IGP) respinge acuzațiile lansate de consilierul municipal din partea MAN, Ion Onța, care susține că dosarul penal în care este vizat pentru presupuse fapte de escrocherie ar fi fost fabricat la comanda șefului Inspectoratului Național de Investigații (INI), Arcadie Catlabuga. Într-un comunicat publicat pe 1 august,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x