top

Ivanna Koksal, ex-deputată a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a anunțat că nu intenționa să participe la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei și nici nu a cerut sprijinul PSRM, după ce liderul formațiunii, Igor Dodon, a spus că candidatura acesteia a fost analizată înainte de a desemna

Un tânăr de 19 ani, student la o instituție de învățământ din Chișinău, a fost agresat fizic de un grup de persoane. Cazul a avut loc în apropierea unor cămine studențești, în timp de tânărul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani. Șase persoane

Călătoriile interraionale se scumpesc din nou. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a stabilit, începând cu ziua de vineri, un tarif provizoriu plafon de 1,19 lei pe kilometru pentru un pasager, cu 3 bani mai mult față de tariful precedent, transmite IPN. Potrivit ANTA, noul tarif pentru serviciile regulate de transport

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să aprobe, pe 28 septembrie, noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorări. În ceea ce privește solicitarea Energocom de a majora tariful la gaz, ANRE propune o majorare de 5,84 lei/m³ față de tariful actual.

Două femei, mamă și fiică, au fost găsite decedate într-un lan de porumb din raionul Rezina. Poliția a anunțat, la câteva zile distanță, despre reținerea unui suspect, un bărbat de 51 de ani. Între timp, au apărut informații că, cu câteva luni înainte, mama depusese o plângere la poliție împotriva

În raionul Briceni, unde au fost depistate fragmente de dronă în seara zilei de 24 septembrie, un aparat de zbor a explodat. Preliminar, deflagrația s-a produs la aproximativ 10 metri deasupra solului, în urma impactului acestuia cu arborii. Pe unele componente găsite la fața locului au fost observate marcaje „Geran-4”.

Chișinăul și Tiraspolul: «1+1» Ieri, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, a avut loc, după o pauză îndelungată, cea de-a treia întâlnire din acest an a reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului — vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și șeful diplomației de la Tiraspol, Vitali Ignatiev. Potrivit comunicatelor oficiale, părțile au discutat un spectru larg de probleme și au convenit să reia activitatea grupurilor de experți pentru soluționarea problemelor curente

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Patru drone au zburat deasupra Moldovei. Două au explodat la sol— Tot mai multe incidente: 44 de încălcări ale spațiului aerian, în 2026— Ignatiev nu știe nimic despre drona care s-ar fi prăbușit în zona Camenca?— Ignatiev

Declarațiile premierului Vasile Tofan despre discuțiile cu miliardarul Igor Makarov, care s-a declarat pregătit să investească în sectorul energetic din Republica Moldova, au generat un val de reacții critice în mediul online. În timp ce unii au pus sub semnul întrebării prezentarea lui Makarov drept „investitor” și „filantrop” și au

Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x