La aproape o lună după ce numele președintelui interimar al Siriei, Ahmad Hussain Al-Sharaa, a fost introdus în lista persoanelor suspectate de activități teroriste și de proliferare a armelor de distrugere în masă, SIS a revenit asupra deciziei. Directorul instituției, Alexandru Musteață, a dispus eliminarea acestuia din listă, printr-un ordin
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, face declarații înainte de ședința extraordinară a Guvernului, care începe pe 4 decembrie, la ora 10:00. Potrivit reprezentanților Guvernului, premierul se va referi la bugetul pentru anul 2026. Menționăm că Guvernul s-a întrunit în ședință și pe 3 decembrie. Pe 4 decembrie, cabinetul de miniștri
Peste 50 de percheziții au loc pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), perchezițiile se desfășoară într-o cauză penală inițiată pentru pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă, inclusiv legate de deplasările și instruirile efectuate în Serbia, în vara-toamna acestui an. Perchezițiile sunt efectuate
În dimineața zilei de 4 decembrie au loc percheziții la persoane din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare a Consiliului municipal Chișinău, precum și la agenți economici. Acțiunile se desfășoară în mai multe dosare ce vizează acte de corupție în domeniul achizițiilor publice. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de
Drone: încă una «a aterizat» în Moldova Primarul comunei Pepeni din raionul Sângerei, Oleg Cernei, a anunțat că un localnic a găsit pe un câmp o dronă prăbușită și a adus-o în sat cu motoblocul. Iar un alt locuitor a fotografiat-o și i-a trimis primarului poza. Cernei a chemat poliția, pentru ca specialiștii să stabilească ce tip de dronă este și să evalueze riscurile. Potrivit poliției, locuitorul din Pepeni a găsit drona încă sâmbătă, iar ieri
Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, ar putea obține un al treilea mandat consecutiv, după o modificare propusă la Codul Educației, aflată acum în consultare publică. Documentul prevede că, în cazul în care o universitate trece printr-un proces de reorganizare prin absorbția altei instituții, rectorul poate fi reales pentru
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi scrisorile de acreditare de la opt noi ambasadori agreați, dintre care unul cu reședință la Chișinău și șapte nerezidenți. Ambasadorul agreat al Republicii Populare Chineze cu reședința la Chișinău, Dong Zhihua, a fost prima care a prezentat documentele oficiale. Alături de acesta,
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a fost din nou prezent pe 3 decembrie la ședința de judecată în dosarul „Furtul miliardului”, în care fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, este inculpat. Prezența sa a ridicat semne de întrebare în rândul jurnaliștilor, cu atât mai mult cu cât Nagacevschi
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— „ADEPT”: cum face față Justiția din Moldova cazurilor de corupție electorală?— Miros de ulei ars și sushi invadează apartamentele unui bloc de locuit— Alegerile din Transnistria, recunoscute doar de Osetia de Sud— La Tiraspol a avut loc
Republica Moldova a făcut astăzi un pas important în protecția mediului, semnând la Strasbourg Convenția Consiliului Europei privind protecția mediului prin dreptul penal. Tratatul oferă țărilor o bază legală clară pentru a acționa împotriva infracțiunilor de mediu, inclusiv a celor care depășesc granițele naționale. Alături de Moldova, și Portugalia, precum