Ambasadorul Ucrainei în Moldova Marko Șevcenko, în cadrul unui interviu pentru NM, a spus dacă există semnale că în curând va fi deschis frontul la Odesa. Diplomatul a evidențiat că „despre aceasta chiar și reprezentanții ruși vorbesc”. Totodată, potrivit lui, planurile părții ruse se pot schimba, dat fiind faptul că
Guvernul lituanian a aprobat o listă de state și teritorii ostile, care include și regiunea transnistreană. În acest fel, Lituania pe perioada stării de urgență va exclude companiile din aceste regiuni și țări de la licitațiile de achiziții publice sau va rezilia contractele deja încheiate cu acestea. O informație în
Un băiat de 14 ani, care locuia în regiunea transnistreană, a fost dus în Rusia, la mama sa, care nu l-a văzut de 11 ani. Potrivit presei din Transnistria, copilul fusese luat de tatăl său, după divorț, în pofida deciziei instanței de judecată, care a stabilit că acesta trebuie să
Mai multe instituții din stânga Nistrului au primit pe 24 martie noi mesaje cu amenințări cu bombă, informează așa-numitul „Minister de Interne” de la Tiraspol. Astfel, potrivit Tiraspolului, în jurul orei 1:00, pe adresa de e-mail a unor spitale au fost expediate mesaje în care se anunță că instituțiile medicale
„Exercițiul în sine este foarte periculos, pentru că se suprapune într-o perioadă de tensiune psihologică”. Este reacția vicepremierului pentru Reintegrare Oleg Serbrean la alertele cu bombă în câteva instituții publice din regiunea transnistreană, inclusiv școli. Declarația a fost făcută la o ediție specială de la Moldova 1. „Exercițiul în sine
Seria alertelor false cu bombă continuă în Transnistria pentru a treia zi consecutiv. Încă două amenințări au fost expediate pe 22 și 23 martie. De această dată, autorii au indicat că obiectele explozive sunt amplasate la Uzina metalurgică din Râbnița și în două magazine. Niciunul dintre mesaje nu s-a adeverit.
Consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Alexei Arestovici, consideră că probabilitatea ca trupele rusești, aflate în stânga Nistrului, să fie implicate în războiul din Ucraina este foarte mică. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu publicat pe 22 martie de portalul Nord News. Oficialul de la Kiev a adăugat că,
În regiunea transnistreană continuă să fie transmise mesaje despre clădirile minate. Pe 22 martie, persoane necunoscute au anunțat că mai multe centre comerciale din Râbnița ar fi minate. Informația a fost raportată reprezentanților departamentului de afaceri interne din regiune. „A venit un mesaj la poșta administrației din Râbnița în această
Așa numitul „Minister de Interne” din stânga Nistrului a anunțat pe 21 martie că toți elevii din regiunea transnistreană vor învăța în regim online, începând cu marți, 22 martie. Decizia a fost luată după alertele cu bombă. „În legătură cu mesajele despre minarea școlilor din republică, cu scopul de a
Aproape toate școlile din Transnistria și alte instituții de învățământ din regiune au primit pe 21 martie amenințări în care se anunță că acestea sunt minate. Persoane necunoscute cer eliberearea regiunii transnistrene de „ocupația rusească”. Informația a fost confirmată de așa-numitul „Minister de Interne” de la Tiraspol. „Nu vom mai