Țuțu

Procuratura Anticorupție i-a înaintat lui Constantin Țuțu învinuirea pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită. Fiind audiat de procurori, acesta a făcut declarații pe marginea dosarului în care este cercetat. Informația a fost confirmată pentru NM de către Maria Veru, ofițerul de presă al Procuraturii Generale. Aceeași sursă notează că

Fostul deputat Constantin Țuțu a fost reținut de CNA la intrarea în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al Centrului Național Anticopuție, Angela Starinschi. Potrivit acesteia, Poliția de Frontieră a solicitat intervenția mascaților la unul dintre punctele de frontieră. „În aceste clipe, un

Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, nu a fost dat, deocamdată, în urmărire internațională. Precizarea a fost făcută marți, 18 februarie, de către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, după ședința Colegiului Ministerului Afacerilor Interne. Întrebat de jurnaliști care este situația privind căutarea lui Vladimir Plahotniuc, Ilan

Autoritățile Republicii Moldova ar fi identificat locul aflării fostului deputat democrat Constantin Țuțu, care este cercetat penal pentru omor, pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență. În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4, din 4 februarie, ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu, a declarat că Țuțu se află

Fostul deputat din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM), Constantin Țuțu, ar fi intrat în România în data de 29 august 2019 prin punctul de frontieră Siret, călătorind pe jos. Informațiile au fost publicate astăzi, 14 ianuarie, pe pagina de Facebook a Centrului Național Anticorupție (CNA). „Potrivit răspunsului venit de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x